„Până să fim noi în stare să îi gazăm ca naziștii, sunt ei în stare să îmbolnăvească o nație”: Romii și etnicizarea coronavirusului în România

Alături de frica față de răspândirea globală a COVID-19 stă eșecul societății românești de a ține la distanță rasismul împotriva romilor.

Ascultă varianta audio:

Când un angajat al aeroportului a postat un clip în care insulta un grup de romi care abia aterizaseră la București, a adunat mii de comentarii rasiste. Filmarea a incitat-o pe o tânără să contempleze, în cheia supremației albe, la uciderea în masă a romilor: „Până să fim noi în stare să îi gazăm ca naziștii, sunt ei în stare să îmbolnăvească o nație!”.

Romii constituie cea mai mare minoritate etnică din Europa, iar în ultimele săptămâni au fost victimele a nenumărate incidente legate de subiectul COVID-19: discurs care instigă la ură, hărțuire online și alte forme de violare a drepturilor omului. În România, mass-media i-au făcut țapi ispășitori, postările de pe rețelele sociale se folosesc de stereotipuri perimate și instigă șocant de frecvent la discurs violent, bazat pe ură, iar numeroase clipuri în care poliția abuzează romi au ieșit la iveală.

Această acutizare a sentimentului anti-rom – care a luat forma reportajelor rasiste din media, a postărilor și comentariilor xenofobe de pe rețelele sociale, cât și a violenței poliției – demonstrează, de fapt, cât de adânc înrădăcinat a rămas, până în ziua de azi, rasismul împotriva acestei minorități.

Articole publicate de principalele agenții de știri din Statele Unite se opun tendinței de rasializare a coronavirusului, condamnând violența, xenofobia și discursul bazat pe ură direcționate împotriva asiato-americanilor. Cu toate astea, când vine vorba despre romi, de-a lungul Europei prevalează cea din urmă formă de rasism acceptată: reportaje pline de prejudecăți și falsuri senzaționaliste. Atât mass-media, cât și postările de pe rețelele sociale devenite virale au etnicizat virusul COVID-19, blamându-i pe romi pentru răspândirea bolii în interiorul granițelor naționale.

Acest tip de acoperire mediatică părtinitoare alimentează un fenomen al xenofobiei aflat deja pe o curbă ascendentă în România și instigă la doze șocante de discurs bazat pe ură împotriva unei minorități etnice, stigmatizate și persecutate. Zeci de mii de oameni s-au întors în România în ultimele trei săptămâni, și nu toți sunt romi. Însă revenirea romilor nu este binevenită, generând astfel titluri senzaționaliste care pun această comunitate într-o lumină suspectă și negativă.

La baza recentelor manifestări xenofobe stă un puternic etno-naționalism. Acesta definește „națiunea” în manieră omogenă – ca fiind compusă numai din majoritari etnici – și îndeamnă la un violent discurs bazat pe ură împotriva romilor. Sarah Ahmed arată că narațiunea xenofobă „operează cu ajutorul alterității; «imigranții ilegali» […] sunt aceia care sunt «nu-noi», și care – fiind altceva decât suntem noi – periclitează ceea ce este al nostru, […] amenință să răpească din ceva ce ai «tu», în calitatea ta de subiect legitim al națiunii, de destinatar adevărat al beneficiilor naționale”.

Deși romii-români despre care e vorba aici nu sunt „ilegali” – nefiind câtuși de puțin imigranți –, ei sunt totuși tratați asemenea unui „nelegitim celălalt”, care „periclitează” ceea ce aparține etnicilor români – adică acelora care se consideră „subiecții legitimi ai națiunii”.

Suntem martori la o retorică încapsulată în ideologia supremației albe, în care romii nu sunt o parte constitutivă a națiunii, ci o contagiune a ei, care o amenință, întinându-i presupusa omogenitate. Corpurile romilor au fost îndelung considerate o amenințare biologică împotriva sănătății corpului politic.

Eugeniștii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au pledat pentru sterilizarea și închiderea etnicilor romi, deoarece corpurile lor erau considerate „o rușine și un focar de infecție al tuturor bolilor sociale.” Așa erau descriși romii de eugenistul român Gheorghe Făcăoaru, în lucrarea sa din 1941, Câteva date în jurul familiei și statului biopolitic.

Iar discursul acesta face parte dintr-o ideologie care a dus la un genocid împotriva romilor, în care numai în România au murit 11.000 de romi. Noțiunea minorității romilor ca armă biologică împotriva populației dominante persistă în felul în care societatea majoritară a rasializat coronavirusul.

Eșuăm neîncetat să învățăm din lecțiile trecutului.

Exemplele pe care le-aș putea oferi aici sunt cu duiumul. „Acum vă întoarceți [acasă] cu fustele pline cu bani furați […]. Veniți să ne omorâți bătrânii, părinții”, scrie o însoțitoare de zbor într-o postare pe Facebook adresată romilor. Textul ei a fost preluat de site-uri de știri. „Să vă fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la liliecii lor. Noi o să-l luăm de la ciorile noastre!”, spune un meme rasist postat de un deputat, făcând referire la romi printr-un zoomorfism peiorativ și o insultă rasistă.

Tratamentul hiperbolic la care buletinele de știri îi supun pe romii care se întorc acasă combină o veche xenofobie cu condiții noi de exersare a urii. O reacție scurtcircuitată – ale cărei premise de plecare sunt stereotipul și alteritatea – se susține pe ideologie xenofobă, permițând reporterilor și cetățenilor de rând, deopotrivă, să se agațe de versiunea simplă și rasistă a poveștii. Iar asta se întâmplă nu doar din cauză că ar putea propulsa ratingurile, ci și pentru că prejudecățile respective sunt atât de adânc gravate, încât simpla vedere a unui corp de culoare trecând o graniță sau mergând pe stradă antrenează stereotipurile cărora se supun aceste narațiuni simple.

Anxietatea albilor din jurul mișcării geografice a romilor este un subiect vechi de secole. De la Actul Egiptenilor din 1530, care reglementa expulzarea romilor din Anglia, la restricționarea mișcării romilor în timpul Imperiului Habsburgic și la încercările violente din secolul XX de a sedentariza forțat populații de romi nomade sau semi-nomade, corpurile de culoare ambulante trecând peste granițe etno-naționale sau oprindu-se în interiorul acestora au inspirat mereu teamă în populația dominantă.

Este o frică pe care majoritarii și-o înăbușă prin xenofobie agresivă și care începe cu hărțuire, legi și politici publice rasiste și care duce în final – așa cum s-a întâmplat cu romii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – la genocid.

Rasismul contemporan nesancționat

În spatele unui văl firav de altruism – în reportaje care nu sunt flagrant rasiste, dar care sunt hiper-concentrate pe tema etniei – se ascunde un insidios argument cultural: anume că comportamentul câtorva romi – pe care știrile i-au pus la stâlpul infamiei – s-ar putea atribui etniei lor. Insinuarea că romii sunt needucați, nedisciplinați și refuză „izolarea socială“ din cauză că sunt romi. Acest tip de „învinuire a culturii“ mușamalizează, de fapt, probleme persistente de inegalitate structurală.

Printr-o explicație exoticizată a comportamentului individual, limitează capacitatea unei mari părți din societate de a înțelege și empatiza cu bătălia reală pe care o duce comunitatea romă în timpul acestei pandemii.

Exact la tipul ăsta de argument cultural exoticizant a recurs și un reporter TV când guvernul român a pus în carantină orașul Țăndărei, cu o semnificativă populație de romi: „De fapt, ca s-o spunem direct, acolo este vorba despre o comunitate de romi care, din punct de vedere socio-cultural, au ales să nu respecte restricțiile”. Deși mulți au dat greș în aplicarea distanțării fizice pe care ne-o impune pandemia, numai romii sunt targetați de media și de reprezentanții guvernului și admonestați în consecință.

Când un întreg spital a fost pus în carantină din cauză că o persoană non-romă a mințit cu privire la destinațiile în care călătorise, nu a fost luat drept responsabil întregul grup etnic românesc pentru comportamentul unui individ anume. Și totuși, în cazul romilor, explicațiile etnice, culturale și rasiale proliferează.

Un ecou al acestei prejudecăți a rezonat chiar și în mesajul oficial al prim-ministrului României cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, pe 8 aprilie. Acesta făcea un apel la comunitatea romilor „să sprijiniți eforturile pe care le facem la nivelul întregii țări pentru a opri răspândirea coronavirusului și să respectați măsurile luate de autorități pentru protejarea dumneavoastră”, de parcă întreaga comunitate ar fi eșuat să respecte ordinele guvernului.

„Argumentul“ socio-cultural cade cu ușurință în rasism biologic. „Nu, nu e vina societății că sunt așa… Așa sunt ei genetic”, după cum scria cineva într-un comentariu. O reprezentantă a Guvernului a preluat același argument biologic în încercarea de a stabili cum s-a infectat cu coronavirus o fată romă: „fata asta putea să fie pozitivă și din alt mediu, nu numai de la școală. Înțeleg că este tot dintr-o familie de romi”.

La ce face, de fapt, aluzie acest argument socio-cultural sau genetic? Ce fel de presupuneri epistemiologice stau la baza unor declarații precum cele citate mai sus? Xenofobia înseamnă, în mare parte, doar găsirea unui țap ispășitor; nevoia ferventă de a localiza vina cade asupra unui grup marcat deja de alteritate. Celălalt element este cel biopolitic, descris mai sus – concepția istorică a corpurilor rome drept o contaminare a „națiunii pure“ și omogene.

Rasismul contemporaneității mai are însă o fațetă, iar aceasta este o flexare a gândirii rasiste care în trecut a justificat colonialismul, sclavia și dominația, iar acum justifică felul odios în care îi tratăm pe romi în prezent. Este vorba despre dezumanizarea romilor.

Pentru această categorie, zoomorfismul rasist care mijlocește dezumanizarea lor este cioara.

Așa cum explica Hannah Arendt, ceea ce-l face pe „sălbatic” diferit de oamenii civilizației este „nu atât culoarea pielii sale, cât teama că se poartă ca o parte a naturii”. De vreme ce Natura ne amenință sub forma unui virus care se îndârjește împotriva oricărui progres tehnologic și oricărei inovații medicale și pare să câștige, s-a căscat o dihotomie între Natură ca răufăcător și Știință ca erou. Presupusa apropiere a „sălbaticului” față de natură – acea natură care ne-a servit noul coronavirus – ar antrena asumpția că viața „sălbaticului” e parte din amenințare, parte din maladie.

Aceștia amenință și ei, la rândul lor, sănătatea și siguranța corpului politic, ca purtători ai bolii. Riscul cu care se confruntă ei, ca victime omenești ale acestui virus, nu este de interes.

În termeni simpliști, dacă civilizația este sinonimă cu știința, medicina, modernitatea și tehnologia, atunci aceasta este dejucată de cei care trăiesc în sărăcie și în condiții sordide – asemenea multor romi, care nu au acces la lucrurile etichetate ca „civilizație”, cum ar fi apa curentă. De aici asaltul de demonizări, blamare a romilor și a echivalării lor cu o amenințare biologică asupra vieții „civilizate” (a se citi: „albe”).

Sigur că rasismul nu rămâne doar la nivel discursiv, sub formă de discurs care incită la ură. Atâta timp cât rasismul renăscut rămâne nesacționat în sfera publică, fără îndoială că își va croi cale către violență. Discursul bazat pe ură pe care societatea eșuează să-l condamne, de dragul „libertății de exprimare” sau ca o replică reacționară la „corectitudinea politică”, încurajează violența.

Un clip postat într-un grup naționalist de Facebook numit „România“ arată cum un jandarm târăște o femeie romă mai în vârstă peste stradă și apoi într-o curte îngrădită – probabil locul ei de rezidență – și o trântește cu putere la pământ. Alți doi jandarmi îl urmează târând după ei un bărbat rom, în vârstă, către aceeași curte, în timp ce acesta strigă: „oameni buni, mi-au rupt mâna, oameni buni”.

Clipul a adunat până acum 29.000 de reacții, 23.000 de share-uri și aproape 8.000 de comentarii. Cele mai multe comentarii îi felicită pe jandarmi pentru că și-au făcut bine treaba, dat fiind că forța brută e singura modalitate de a-i „disciplina pe oamenii ăștia“. Alte comentarii sunt meme-uri cu Hitler, imaginea unei ciori (un zoomorfism peiorativ pentru romi) linșate și un clip dezgustător în care cel care a comentat dă bani la două femei rome ca să strige „Viva Antonescu” – adică omul responsabil pentru deportarea și uciderea a mii de romi – de mai multe ori, pentru amuzamentul lui bolnav.

Din păcate, acesta nu este un exemplu izolat de violență a poliției și multe alte abuzuri se întâmplă în continuare de-a lungul Europei. Un clip filmat recent în România, de pe un balcon, arată cum doi polițiști îi cer unui băiat rom să le arate buletinul și declarația care explică de ce ieșise din casă. Înainte să-l lase să plece mai departe, unul din polițiști îl lovește pe băiat în picior fără niciun alt motiv decât că puterea ne corupe moral.

Situațiile de discurs bazat pe ură pe care le-am descris mai sus nu sunt nicidecum niște anomalii.

Secțiunea de comentarii a oricărui articol sau postare legate de romi se transformă, fără abatere, într-un spațiu în care rasiștii își etalează groaznicul discurs despre puritatea rasei. Nenumărate comentarii invocă numele lui Hitler sau al lui Antonescu, lamentându-se că fasciștii din era celui de-al Doilea Război Mondial „n-au dus treaba până la capăt” și n-au debarasat cu succes lumea de toți romii.

De ce, pe timp de criză, societatea majoritară apelează la o astfel de retorică rasistă, violentă și nonșalantă?

Noi condiții pentru rasismul persistent

„Latent” n-ar fi un cuvânt potrivit pentru a caracteriza situațiile infinite și vitriolice de discurs bazat pe ură care a fost îndreptat către comunitatea romilor în ultimele săptămâni. Termenul ăsta ar sugera că până acum rasismul a fost ținut sub control.

Dar ce trăim în perioada asta este mai degrabă un moment de sinceritate în care prejudecăți nutrite timp îndelungat devin acum presupus acceptabile.

Firele etice care țin societatea civilă laolaltă încep să se roadă, binele și ceea ce e moral își pierd înțelesul. Oamenii – de la reporteri la reprezentanți ai guvernului, la polițiști și „intelectuali” și profesori universitari – nu-și mai înăbușă pornirile și nu se mai simt obligați să se abțină de la exprimarea opiniilor rasiste.

Nu, pandemia de COVID-19 nu incită la un nou rasism împotriva comunității rome, și nici nu acționează drept catalist pentru un rasism căzut în hibernare. Pur și simplu produce noi condiții pentru ca persistentul rasism împotriva romilor să ațâțe și să se precipiteze în noi contexte.

Dar acest rasism a fost aici mereu.

A trăit viguros în timpul sclaviei și a fost activ în timpul Holocaustului. Explică prăpastia dintre rata de mortalitate a romilor și a non-romilor și este și motivul pentru care romii sunt mai vulnerabili în timpul acestei pandemii. Se folosesc aceleași frazări discursive și aceleași stereotipuri, doar că în permutări noi. Însă acum, în timp ce criza sănătății publice se acutizează, miza e mult mai mare.

Deși rasismul pe care-l vedem scoțându-și capul în mijlocul pandemiei nu este nou, asta nu-l face în niciun fel mai puțin periculos. Discriminarea istorică, marginalizarea, sclavia, segregarea și inegalitatea structurală i-au împins pe romi într-o sărăcie abjectă. Situația romilor în Europa zilei de astăzi vine ca o consecință directă a acestei persecuții istorice. Dar societății majoritare îi lipsește conștiința acestei istorii și exact această „ignoranță culpabilă“ este cea care alimentează neîntreruptele concepții rasiste.

Aceleași circumstanțe istorice fac comunitatea romilor să fie la un risc medical mult mai ridicat în timpul COVID-19. Pandemia îi expune pe romii din Europa și Europa de Est unor provocări specifice, limitându-le sursele de venit și așa precare, afundându-i și mai adânc în sărăcie, din cauza carantinării accentuate a comunităților lor.

Activiștii și ONG-urile au făcut apeluri către guvernele europene, întocmind petiții și scrisori deschise pentru a repara ceea ce au cauzat secole de discriminare, persecuție și segregare. Așa cum observa activista Enikő Vincze cu privire la Pata Rât – o rampă de gunoi la ieșirea din Cluj, care adăpostește 70 de familii rome – „locuind în condiții de supraaglomerare, [romii] sunt extrem de expuși la transmisia fulger a virusurilor și bacteriilor. În plus, lipsa utilităților elementare, cum este apa și electricitatea, face ca asigurarea igienei, atât de necesară în această perioadă, să fie o provocare și mai mare pentru acești oameni”.

Așa cum se întâmplă și cu populația din sudul Statelor Unite, romii intră în aceasă pandemie globală cu afecțiuni preexistente ale stării de sănătate, care vin ca o consecință directă a lipsei accesului la îngrijire medicală. Din cauza acestora, șansele ca ei să moară dacă se infectează sunt mai mari.

Când pandemia va lua sfârșit, nimeni nu va cuantifica efectele acestor condiții de trai asupra vieților și morților romilor. Articole din Statele Unite semnalează deja că rata deceselor printre afro-americani este mult mai mare decât a celorlalte comunități. Nu avem niciun fel de date și probabil nici nu vom avea, dar paralele cu marginalizarea acestor comunități vor avea același rezultate.

Când vine vorba de romi, ceea ce va rămâne după COVID-19 vor fi narațiunile xenofobe care circulă în prezent, alături de o toleranță crescută pentru intoleranța față de acești oameni.

Coronavirusul nu este marele egalizator

Rasismul persistent va funcționa acum ca să scuze suferința pe care romii o vor îndura în timpul acestei pandemii din cauza deceniilor de neglijență din partea statului. Afișarea atitudinilor rasiste care nu îi blamează pe romi doar pentru condiția lor, ci și pentru răspândirea mai largă a virusului înseamnă că statul se poate spăla pe mâini de orice responsabilitate față de comunitatea acestora. Perpetuarea narațiunilor care „explică” sărăcia romilor prin „cultura” lor scuză statul și obscurează circumstanțele istorice care ne-au adus aici.

Romii nu trăiesc în sărăcie din cauza culturii lor sau a alcătuirii ADN-ului lor; regimurile fasciste hotărâte să extermine și să marginalizeze romii i-au aruncat în sărăcie abjectă timp de secole.

Dificultățile cu care se confruntă comunitățile marginalizate de pe întregul Glob – precaritatea accentuată a sănătății și siguranței lor în timpul acestei pandemii – este rezultatul direct al proceselor istorice și rasiste. Mulți romi vor muri din cauza COVID-19, iar narațiunile actuale vor ajuta statul să rămână nevinovat în fața morților acestora.

COVID-19 nu este marele egalizator.

 O persoană romă are șanse mai mari să contracteze virusul din cauză că, așa cum multe ONG-uri au întrebat retoric, „cum ar trebui să te speli pe mâini când nu ai apă curentă?” Într-o lume în care puterea statului suveran s-a extins, un rom cu pielea închisă la culoare va fi hărțuit pe stradă de jandarmi îmbătați de puterea pe care starea de urgență a așezat-o deasupra lor.

Astfel de lucruri se întâmplă deja. Într-o societate în care romilor li se refuză fără înconjur – din cauza etniei lor – servicii medicale de către profesioniștii din sistem, este greu de crezut că, în momentul în care sistemul medical va ajunge la punctul-limită, i se va oferi vreodată un pat de spital vreunui pacient rom.

O asemenea pandemie nu creează darwinismul social despre care avertizase Foucault, ci pur și simplu îl reliefează, limpezește imaginea astfel încât să putem vedea tribalismul, rasismul și eugenismul printr-o lentilă mai clară.

Provocările, ca să folosesc un cuvânt blând, cu care se confruntă romii și cu care vor continua să se confrunte pe măsură ce criza se va accentua – discriminare, hărțuire, identificarea lor drept țapi ispășitori – nu sunt noi, sunt continuarea a secole de marginalizare și persecuții, dar s-au intensificat și vor continua să crească.

Dezechilibrele din societatea civilă presupun introducerea forțată a unor corpuri în stări ale existenței care, pe spectrul dintre viață și moarte, înclină către polul morții.

Acestui fenomen Achille Mbembe îi spune, foarte nimerit, necropolitică, și-l definește drept „formele contemporane de a subjuga viața puterii morții”. Situația romilor în Europa – mai ales în contextul crizei globale de COVID-19 – se regăsește în mod macabru în explicația lui Mbembe despre necroputere: „forme noi și unice de existență socială în care populații vaste sunt supuse unor condiții de viață care le conferă statutul de morți vii”.

Necropolitica arată felul în care unele vieți sunt evaluate de stat ca fiind mai mult sau mai puțin valoroase, ceea ce înseamnă că unele vieți sunt sacrificabile. Aceștia sunt morții vii sau ceea ce Agamben numește „vieți nude”. Ideologia supremației albe – fără de care rasismul nu ar exista – depinde de această ierahie a vieților.

O criză globală, așa cum e cea pe care o trăim acum, introduce un suflu nou în mecanismele psihologice ale teritorialismului, tribalismului, etno-naționalismului, care, la rândul lor, alimentează rasismul și ranforsează ierarhia de vieți în care viețile romilor sunt considerate neesențiale.

Aceste mecanisme ne sunt impuse atât prin aparatul ideologic, sub forma acțiunilor guvernamentale care reflectă aceste prejudecăți, cât și prin individualismul nostru în continuă creștere, care ne obstrucționează capacitatea de a empatiza cu suferința Celuilalt.

Lipsa accesului la utilități de bază și la servicii medicale înseamnă că o criză a sănătății publice precum cea de față îi afectează în mod disproporționat pe romi, care sunt cei mai vulnerabili membri ai societății europene. Asta este metoda prin care istoria a făcut ca existența romă să fie „nudă“ și prin care aceasta continuă să fie denigrată în lumea noastră contemporană și, totodată, care a condus la precaritatea vieții romilor în timpul pandemiei globale.

Dezechilibrele de putere istorice și extreme, combinate cu inegalitatea de lungă durată și cu starea de urgență pe care COVID-19 a instaurat-o în întreaga lume, au ca rezultat un concoct otrăvitor pentru comunitățile rome din întreaga Europă. Și atunci, în timpul unei pandemii de scară globală, precum aceasta, ce se întâmplă cu subiecți ale căror vieți au fost reduse – la fel ca cele ale romilor – la „vieți nude”? Sau poate o întrebare mai bună: ce va face societatea pentru ca „viețile nude” să redevină trăibile?


Ioanida Costache este doctorandă la Universitatea Stanford. În prezent, trăiește în București, unde documentează teme de rasă și etnie, cultură, identitate, memorie, traumă și istorie și felul în care acestea se intersectează în muzica româno-romă.


Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.


Acest articol apare și în: