
Pe Bune #18: Roman Tolici
Pictura ca mod de a documenta și înțelege mai bine lumea.
Pictorului Roman Tolici i-a plăcut să deseneze de mic. În grădiniță a rugat-o pe mama lui să-l lase să rămână acasă pentru a desena mai mult și aceasta a fost de acord. A urmat școala de arte din Chișinău, iar la 16 ani a venit în România și a studiat animație la liceul Tonitza și grafică la Universitatea de Arte. După terminarea facultății, pentru că erau puține oportunități în România să se realizeze ca artist plastic, s-a angajat part-time în publicitate și timp de zece ani s-a trezit la 6 dimineața pentru a picta, iar la prânz se ducea la serviciu. A avut prima expoziție personală în 2002, iar de atunci a expus aproape în fiecare an, pentru că, spune Roman, pictura este parte din cine este ca om, așa înțelege lumea și nu se poate opri din lucrat. Procesul lui de muncă se bazează pe documentare, introspecție și multe ore de izolare în atelier cu pânza în față. Deși pictează de peste 20 de ani, Roman spune că încă mai are momente în care se îndoiește că știe să deseneze și că picturile la care lucrează vor lua forma pe care și-o dorește.
Ascultă Pe Bune pe Stitcher, Apple Podcasts sau în orice aplicație de podcasting.
Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative.
Ți se pare important ce ai citit?
Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.
Abonament digital lunar
15 lei / lună
Abonament digital anual
150 lei / an
Abonament digital cadou
150 lei / an
S-ar putea să-ți mai placă:
#6 Atena Boca
O expertă în tranzacții imobiliare își schimbă profesia după maternitate și strânge sute de mii de euro pentru mame în situații vulnerabile.
Pe Bune #61: Cristina Bazavan
Despre a spune de multe ori „nu” până ajungi să faci doar proiecte care te reprezintă.
Pe Bune #23: Elena Stancu
Cum ajungi să cunoști în profunzime comunitățile despre care scrii.