Vor face oamenii un pact cu mediul?

Două luni de izolare au însemnat și un respiro pentru natură, explică Tibor Hartel. Pe viitor, depinde de noi cum vrem să negociem relația cu mediul.

Lumea în care vom păși când vom ieși din izolare va fi altfel decât cea știută. Pandemia nu rearanjează doar economia mondială, ci ne va remodela societățile. Ca să înțelegem în ce direcții am putea s-o luăm am discutat cu oameni care au viziuni diferite asupra situației de-acum și a ce avem de făcut în momentul ăsta. Veți găsi gândurile lor într-o serie coordonată de Vlad Odobescu. Acest interviu a fost realizat de Anca Iosif.

Seria de materiale publicată până acum este aici.


Tibor Hartel este ecolog și conferențiar la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. În vacanțele de la țară din copilărie și-a format pasiunea pentru natură, pe care a șlefuit-o mai târziu în specializări la UBB: ecologia amfibienilor, sisteme social-ecologice și ecologia și conservarea peisajelor tradiționale. Face parte din echipe de cercetare internaționale care studiază dimensiunea socială și economică a utilizării pășunilor și necesitatea conservării pășunilor din Transilvania, precum și dispariția arborilor bătrâni din România.


Lockdownul este relativ scurt pentru ca anumite lucruri să se întâmple și destul de lung pentru ca altele să fie observabile. Putem spune că zgomotul din mediul nostru s-a redus, aerul e simțitor mai bun, în multe țări se văd mai bine stelele. E clar un efect pozitiv că anumite activități industriale s-au oprit sau au încetinit. E un pas (deși poate nesemnificativ încă), o reducere unică în istoria recentă a civilizației noastre. Reducerea traficului arată, spre exemplu, că putem auzi păsări de talie mai mică, mai modeste în glas (ca ciușul), iar nouă ne place din fire să ne legăm de aceste schimbări rapide.

Se simte și la multe specii de animale care-și schimbă comportamentul și devin vizibile în spații urbane, unde în mod tradițional nu le prea vedeai. În centrul Clujului, o pereche de rațe se plimba pe stradă. Există specii dispuse să accepte habitatul urban, dacă omul îl tolerează și nu-l persecutează: rațe, mistreț, vulpe, vânturei, lebede. În Tușnad urșii intră frecvent în localitate.

Dacă unele specii (ca barza neagră) nu tolerează omul în niciun fel pentru că au nevoie de sălbăticie și nu tolerează zgomotul drujbei sau al tractorului, altele devin urbane de-a binelea. Porumbei, ciori – dacă mergem pe cioara de semănătură sau cioara grivă – sunt mai degrabă în urban; barza albă mai degrabă cuibărește în spațiile umane, poate nu în centrul orașelor. Pentru multe animale, activitatea umană produce enorm de multă hrană.

Unele animale nocturne devin diurne. De exemplu în grădina botanică din Cluj este vulpe, care în condiții obișnuite este activă mai degrabă noaptea, pentru că ziua sunt vizitatori. Colegii spun că vulpea mai nou se arată ziua. Vedem că și activitatea nocturnă/diurnă a animalelor poate fi în strânsă legătură cu activitatea umană și a scăderii intensității acesteia.

Ce înseamnă recuperarea naturii?

Când spunem că natura își revine, de regulă nu vorbim despre specii văzute în urban, ci despre recuperarea unor ecosisteme, și aceste lucruri nu se fac așa ușor.

Arborii bătrâni sunt structuri cheie în toate ecosistemele terestre, pentru că sunt huburi pentru zeci sau sute de specii de vertebrate și nevertebrate, plante și ciuperci. Prin arborii bătrâni, ciocănitoarea accesează resurse, iar aceste structuri nu se formează după două luni de pauză. Dacă se taie acești arbori (nu prea e lockdown când e vorba de tăiere de arbori bătrâni), își revin, cu noroc, după 300 de ani.

Pe de altă parte, un ecosistem distrus se va repara doar când se va instala biodiversitatea care dă identitatea ecosistemului. Or identitatea pădurii este dată de arbori, nu? În funcție de ce arbore domină – stejar, fag – capătă nuanțe pădurea, dar sunt decade bune până cresc arborii de la sămânță. Pădure nu înseamnă doar arbori, ci înseamnă stratificarea vegetației, înseamnă litieră, condiții diverse de lumină, umiditate, arbori bătrâni și tineri. Acest ecosistem nu se formează în 10 ani.

Ecosistemele înseamnă interacțiune între multe specii. Unele apar în zeci de ani, sursele de unde ar putea veni sunt departe și chiar dacă vin, sunt interdependente: ca stejarul să se răspândească natural are nevoie de gaiță, care să ia ghindele și să le ducă, să le planteze.

Capacitatea animalelor și viețuitoarelor de a se dispersa și de a străbate distanțe semnificative pentru a se stabili și a construi în timp un ecosistem este mult mai lentă și noi depindem de servicii ecosistemice: solul fertil, apă curată, stocarea carbonului și altele. Astea nu se fac de specii individuale, de un mistreț care ajunge între blocuri, ci de ecosisteme și de procese ecosistemice și durează mult timp până se recuperează.

Izolarea ca o oportunitate de a regândi grija pentru mediu

Da, este o schimbare, o eliberare de sub presiunea omului care se simte la multe animale, se notează că în China a început să se reproducă ursul panda – culmea când nu se holbau oamenii toată ziua la el –, după zece ani de încercări eșuate; țestoase rare ies când turismul s-a oprit.

Da, toate astea arată că elemente ale naturii pot reacționa foarte repede la doar o scurtă încetinire a unui ritm socio-economic distrugător, dar toate astea pentru că există undeva populații naturale (sursă) de unde să vină: păduri, ecosisteme funcționale care fac filtrarea, care au jobul de a curăța mediul. E promițător.

Eu merg pe ideea că excepțiile pot fi normalitate în viitor. Și în sens negativ, ce-i drept: dacă azi e o excepție că mă duc în pantaloni scurți de Crăciun afară, în România, poate în viitor va fi comun. Dar și dacă azi e o excepție să vezi oameni realmente interesați de mediu, poate mâine e normalitate. Hai să vorbim despre excepții cu speranța că vor deveni normalități, că vor determina societatea normală pe care ne-o dorim.

Perioada asta ne oferă clar un moment pentru schimbare. Acolo unde s-au restabilit specii rare – poate sunt profesori destupați, consilieri locali care văd oportunitatea de a le proteja, iar asta poate fi o sămânță de sustenabilitate, chiar dacă mâine nu se va schimba toată lumea.

Animalele stabilite în urban pot reprezenta resurse educaționale excelente, oportunități de a ne conecta cu natura (dacă în curte unei școli sunt vânturei, spre exemplu). Natura nu este gazon, nu este artificiu. Percepția noastră asupra „naturii” se schimbă, și asta este firesc. Dar uite, natura poate să vină la noi să ne aducă aminte că există.

Dacă luăm în considerare reziliența ecosistemului urban, capacitatea lui de a tampona schimbări climatice din ce în ce mai extreme, nici gazonul și nici specia exotică introdusă nu vor ajuta, în timp ce eliminăm arbori bătrâni și reducem suprafețele acelor spații verzi, care funcționează ca ecosistem (fie ele și cu unele specii de plante exotice).

Eu nu cred că o să mai zbor pentru o conferință sau un workshop, simt că putem face brainstorming și dezvolta manuscrise online, deci eu o să-mi reduc impactul asupra mediului prin regândirea activităților.

.

Acum avem și șansa să vedem că natură înseamnă și specii care poate nu ne plac estetic din prima: copiii (cărora le-am predat) au învățat de acasă că trebuie să-ți fie frică de șerpi și de broaște. Le ziceam: Uită-te în ochi acestei broaște, ce vezi – chiar e o fiară? Ăștia mici se resetează repede. Avem aceste oportunități.

Pe de altă parte, poate și persoane și instituții vor regândi modul de a organiza anumite activități. Eu nu cred că o să mai zbor pentru o conferință sau un workshop, simt că putem face brainstorming și dezvolta manuscrise online, deci eu o să-mi reduc impactul asupra mediului prin regândirea activităților.

Totodată, mulți am adoptat fermieri de la care cumpărăm pâine bună, fructe. S-au format relații – în cazul nostru datorită acestei perioade, iar eu nu voi renunța la persoana respectivă după izolare.

Altfel, eu primul lucru pe care-l fac (și din care n-o să mă opresc) dimineața este să beau cafeaua pe balcon și să ascult speciile și să trimit date la colegul ornitolog. Mă bucur când îmi confirmă că e o specie nouă despre care poate n-am știut că e acolo. Sunt util și toți ar trebui să avem interesul să avem multe specii de păsări în jurul nostru. Nu numai că sunt insectivore și contribuie la controlul dăunătorilor, dar ne oferă cântec, relaxare, terapie. Anumite chestii începute pot fi amplificate și asta ne arată că putem schimba lumea un pic, la început.

Bariere în calea protejării mediului

Sunt, într-adevăr, și bariere care trebuie menționate. Dacă continuăm tendințele capitaliste (în sensul business as usual), e clar că o să ne lovim de pereți și vom colapsa. E nesustenabil felul în care exploatăm natura, iar dependența noastră de stabilitatea naturii a fost mereu mare, dar va fi mai mare ca oricând. Instabilitatea climatică se datorează și eroziunii ecosistemelor. Atunci – trebuie să încetinim și să găsim alte valori centrale în jurul cărora să ne organizăm ca societate.

Trezirea asta individuală este pe de o parte o aventură personală și depinde de capacitățile și aspirațiile noastre. Chiar dacă deseori am realizat că trebuie să trăim altfel, asta nu înseamnă că de mâine chiar o să trăim altfel.   

Și ne trebuie exercițiu ca să trecem la alt nivel de viață. Mie mi-a fost greu să trăiesc o lună fără plastic, a trebuit să mă ajustez mult, și trebuie să recunosc, nu am reușit. Apa o beau prin plastic, nu pentru că îmi place, ci pentru că este opțiunea mai bună față de apa de robinet.

Dar și cultura în care creștem poate fi un facilitator sau o limitare în trecerea spre o viață sustenabilă. Dacă trăiești într-o cultură în care domină agresiunile, fumatul, în care poate nu se folosește bicicleta, e altceva decât a crește într-o cultură raportată la sănătate, mediu și alte ființe.

Însă și contextul instituțional poate fi o barieră. Sistemul formal determină cum arată un oraș. Degeaba sunt înconjurat de milioane de metri cubi de apă potabilă dacă sistemul nu oferă alte oportunități cu impact redus de a accesa apa curată în afară de chiuvete sau PET-uri. Degeaba mă hotărăsc să folosesc bicicleta dacă nu mă simt în siguranță pe drumurile publice, degeaba strâng gunoiul selectiv dacă se aruncă la un loc.

Avem nevoie de ajutor sistemic pentru a facilita schimbarea culturală. Din păcate văd că dorința spre schimbare cea mai mare e la nivel individual și cea mai mare barieră este chiar contextul instituțional. Dar au fost proteste pentru mediu, contra mineritului, contra tăierii de arbori seculari, pentru protejarea pășunilor, a pădurilor, oamenii fac jogging, descoperă natura ca terapie.

Schimbarea la nivel individual formează o nouă cultură și deja nu se mai poate ignora. Iar noi trebuie să votăm acele persoane care ne ascultă, pentru că un viitor rezilient urban va fi acela care conține spații verzi, în care este bine să trăim.

Un sistem rezilient

Și cum e în ecosistemele naturale, așa e și în cele socio-economice: complex. În populațiile unor specii, când sunt prea multe exemplare, nu mai e hrană și unii indivizi sunt forțați să plece; iar populația asta depinde de alta, de la alt nivel ierarhic. Dacă una dispare, pot reveni exemplare din populațiile vecine.

Similar e și în sistemul social. Instituțiile formale au rolul de a stabiliza nivelurile inferioare, pe noi, iar jobul nostru, din inferior, e să inovăm, iar deciziile să fie preluate de sistem.

Așa apare un echilibru: stabilitate de sus și inovație de jos; ar trebui să fie un sistem super rezilient și fain, ca în Suedia. La noi însă inovarea rămâne la nivel individual: experți avem, dar nu apelăm la ei, iar deciziile sunt luate pe baza unor judecăți și cunoștințe netestate științific. Și sunt multe discrepanțe pe care trebuie să le rezolvăm. Multe universități, mulți analfabeți funcționali și agresiune la nivel social, multe biserici. Sunt situații paradoxale care trebuie abordate mai serios. Bisericile și universitățile ar trebui să fie catalizatorii spirituali și intelectuali, avangardele schimbării valorice.

Aceste bariere la nivel individual, cultural, instituțional trebuie armonizate, dar rămân optimist: văd că astăzi sunt mai mulți oameni interesați de valorile în care eu cred, ca acum 10 ani. Poate statistic nu e semnificativ, dar aici nu vorbim de statistici, ci de mici schimbări dătătoare de speranță. Față de nimic, orice e mai bun.


Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

2 comentarii la „Vor face oamenii un pact cu mediul?

  1. Nu am putut citi mai departe.
    Cum naiba sa tragi concluzia ca vulpile devin nocturne din cauza unui exemplar chinuit de la zoo?!
    mai departe… ce inseamna ca arborii batrani sunt huburi…?

    1. Bună ziua, poate că exemplul nu era bun sau nu era bine scris, îmi cer scuze. Nu am vorbit despre vulpe chinuită la Zoo. Ideea de bază este că multe animale care în mod normal sunt diurne, devin nocturne ca să evite oamenii. Acum când au posibilitate re-devin diurne. Hub înseamnă centru, „punct fierbinte”. În ecosisteme există habitate sau structuri care au rol disproporțional de mare pentru ecosistem, pentru că adună foarte foarte multe specii. Arborii bătrîni sunt astfel de structuri. Un stejar de 400 de ani poate avea 2000 de specii de alte organisme pe el, se zice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *