Mai mergi la biserică?

Când e vital să păstrăm distanța socială, preoții din sate încearcă să îmbine tradițiile care îi liniștesc pe oameni cu noile măsuri menite să îi țină sănătoși.

Notă: Acest material a fost scris și publicat înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2, care prevede oficierea slujbelor religioase fără public. Duminică, 22 martie, este ultima zi când bisericile mai pot face slujbe cu enoriașii, în spațiu deschis.

În timp ce autoritățile se luptă cu pandemia, preoții se luptă cu o întrebare dificilă: cum faci să protejezi și sufletul omului, și trupul lui? După declararea stării de urgență, fiecare confesiune a trebuit să ofere răspunsuri enoriașilor despre ce urmează. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au anunțat desfășurarea slujbelor religioase doar în aer liber, cu cel mult 100 de persoane care să păstreze distanța de cel puțin un metru între ele. Și Biserica Catolică Română a redus numărul de participanți la ceremonii, încurajând preoții să folosească Social Media. Pe 18 martie Biserica Adventistă Română a suspendat toate serviciile divine.

Preoții și pastorii le spun să stea acasă cât mai mult, dar în cele mai multe sate duminica rămâne zi de slujbă. Ce trăim azi e un test și pentru instituția Bisericii, indiferent de confesiune, și pentru credincioși. Pentru prima dată, să fii păzitorul aproapelui tău înseamnă să te ții departe de el. Pentru prima dată, unii preoți spun că ei ar trebui să facă singuri slujba, în altar, iar enoriașii să se roage acasă.

„Fiecare își găsește liniștea și echilibrul spiritual în felul lui. Noi, cei din jurul nostru și cei în vârstă ni le găsim prin credință.” (Felicia Păvăluc, preoteasă)

De mai bine de o săptămână, când nu lucrează la primărie ca funcționară, Felicia Păvăluc stă acasă cu copiii și cu soțul ei, preot ortodox în satul Dădești, județul Iași. Ia în serios pandemia și respectă toate indicațiile, dar nu crede că e o soluție să nu mai chemi oamenii la biserică.

Dădești e oricum un sat mic îmbătrânit, cu mai puțin de 100 de familii, așa că interzicerea adunărilor de sute de persoane nu a schimbat mersul bisericii. Sub 50 de enoriași, majoritatea bătrâni, aveau înainte de coronavirus, sub 50 de enoriași, majoritatea bătrâni, au și acum. Oamenii, spune Felicia, sunt îngrijorați, dar nu ca la oraș, unde panica e mai mare. La sat, se simt protejați de distanța dintre case și de faptul că nu au oameni plecați în străinătate care să se întoarcă acum.

De la primele măsuri pentru prevenirea răspândiri virusului, au dezinfectat icoanele și au început să le spună enoriașilor că trebuie să respecte regulile. „La predică soțul meu le vorbește, îi liniștește, le spune de măsurile de protecție ce trebuie luate. I-a îndemnat pe oamenii să nu dea buluc la magazine, că oricum sunt deschise.” După slujbă, oamenii nu au mai stat cum făceau înainte, să discute predica sau ultimele noutăți din sat. Au plecat repede către case.

De când a văzut primele știri despre situația din Italia, Felicia a fost convinsă că virusul va ajunge și la noi în țară. Acum încearcă să navigheze în mulțimea de informații: „Vitamina C e OK, apoi nu mai e OK, nu știi ce să mai crezi”.  Tocmai ca să nu fie și ei încă o voce care aduce confuzie, la biserică ea și soțul ei spun doar informațiile oficiale, pe care le primesc de la protopopiat și prefectură. „Nu ne ducem la biserica să spunem că am văzut nu știu ce articole și să ne dăm cu părerea.”   

Biserica din Dădești a fost construită în sec XIX. Sursă foto: www.dadesti.mmb.ro.

Felicia are încredere că, dacă oamenii urmează regulile bunului simț, lucrurile nu se vor înrăutăți. „Omul care este OK și poate veni la biserică, vine, iar oamenii care sunt bolnavi stăteau și înainte acasă.” Nu-și poate închipui cum ar fi să-i îndemne pe oameni să nu mai vină. Lumea, crede ea, vine la biserică când are o problemă și are nevoie de sprijin. Când ți se spune să rămâi acasă, poți percepe mesajul în mod diferit. „Sunt persoane tinere care percep asemenea îndemnuri ca pe chestii de bun simț și de prevenție față de ceilalți. Cel în vârstă nu percepe așa.”

Oamenii bătrâni pot să simtă că li se închide o ușă, spune ea, și asta ar fi o sursă de panică pentru ei mai mare decât virusul. „O persoană de 80 și ceva de ani, care vine duminică de duminică, când îi spui să nu mai vină, o poate lua foarte personal. Din punctul nostru de vedere e riscant. Îi dezamăgești, ei fără Dumnezeu nu percep lumea.” 

Se simte mai în siguranță când se gândește că de 15 ani, de când soțul ei slujește ca preot, nu a luat vreodată un herpes, o bubiță, și doar s-a împărtășit cu aceiași linguriță ca sătenii. Cum doctorii luptă cu boala trupească, așa încearcă și preoții să lupte cu cea sufletească „Foarte multe boli apar când nu ești OK cu tine însuți. Fiecare își găsește liniștea și echilibrul spiritual în felul lui. Noi, cei din jurul nostru și cei în vârstă ne-o găsim prin credință.”


„Fiecare urmează propriul drum spre a face față acestei situații.” (Ciprian Bâlbă, preot ortodox)

Nici preotul Ciprian Bâlbă nu poate să-și închipuie că se poate întâmpla ceva rău când te împărtășești. În cei aproape 16 ani de preoție nu a luat niciodată vreo boală de la Sfântul Potir. E preot ortodox în Toderița, județul Brașov, un sat cu vreo 200 de locuitori care încearcă să păstreze tradițiile, cum au fost învățați. 

Cum în România au început să apară tot mai mulți bolnavi de coronavirus, le-a spus enoriașilor să trateze totul cu seriozitate, să respecte regulile de igienă, să-și păstreze credința. La rândul lui, preotul respectă toate indicațiile primite de la Mitropolie și de la autoritățile medicale .

„E o situație excepțională, o excepție care întărește regulă.” Preotul Bâlbă spune că e important să respectăm măsurile de distanțare socială, dar pe termen lung ele nu pot fi o soluție. „A citi o carte despre spovedanie este cu totul altceva decât a mă spovedi. Această relație personală care ține de structura noastră ca oameni nu este substituibilă.” Măsurile de acum nu pot deveni noua normalitate. Oamenii trebuie să înțeleagă că ce se întâmplă acum e un moment și după ce va trece, Biserica se va întoarce la tradiția de înainte.

Doctor în teologie și psihoterapeut, preotul Ciprian Bâlbă predă și la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Făgăraș. Sursă foto: pagina de facebook Ciprian Bâlbă.

Epidemia, spune preotul, poate să schimbe paradigme sociale și economice. Dar e și un moment de schimbare personală. „Omul își pune întrebarea cine sunt eu? Am crezut că am făcut, am dres, am ajuns să pun piciorul pe Lună, dar o chestie minusculă și un întreg sistem pus la punct este dat peste cap.”  Într-o astfel de situație e firesc, crede părintele Bâlbă, să apără întrebări dificile, pentru fiecare dintre noi. „Una din întrebările mele este ce se va întâmpla cu toată situația asta mai încolo. Peste o lună, două, cum se va reflecta criza asupra mea?  Reușim, ca oameni ai Bisericii, să facem astfel încât oamenii să se apropie mai mult de biserică?” 

La începutul primăverii, părintele a donat sânge. Pentru el e clar: A fost un bine pe care a putut să-l facă și l-a făcut, mai ales acum în postul Paștelui. Așa cum tot un bine e să urmeze indicațiile Patriarhiei și ale autorităților. „Cred că fiecare face atât cât poate el. Fiecare își face datoria așa cum simte, cum poate, în funcție de fricile sau credințele lui. Fiecare urmează propriul drum spre a face față acestei situații.”


„Nu înseamnă că nu am credință în Dumnezeu dacă astăzi nu sărut o icoană.” (Vasile Dorca, preot ortodox)

Pe Vasile Dorca, pandemia l-a prins într-o nouă etapă a vieții. La începutul lunii martie a intrat la pensie după aproape 40 de ani de slujit ca preot ortodox. Mai bine de 20 de ani a fost în satul Tulghieș, județul Maramureș. Acum s-a mutat în alt sat, la mai puțin de 30 de minute cu mașina și începe să se acomodeze cu viața de pensionar.

Se mai duce în Tulghieș din când în când. A fost acolo și săptămâna trecută. A auzit că o femeie s-a întors din Franța, unde și-a vizitat copiii, și că acum e în autoizolare. Nu știe să fi luat contact cu cineva infectat, dar urmează indicațiile Direcției de Sănătate Publică și nu iese din curte 14 zile.

Dorca s-a dus să vadă cum se simte. „Pentru ea nu părea îngrijorată, mai mult pentru copii și nepoți. I-am spus să stea liniștită, să se roage lui Dumnezeu. Și eu am doi copii în Franța și sunt necăjit pentru ei.” 

Preotul nu a intrat în casă, nici în curte, a vorbit cu femeia peste gard. Înainte să plece, ea i-a spus că ar vrea, după ce trece autoizolarea, să se spovedească tot la el, nu la noul preot din sat. Dorca i-a spus că sigur, o va spovedi, dar numai după perioada de auto-izolare. „Părere de rău, lacrimi, post și rugăciune, astea le poți face și acasă liniștit”, spune el.

Se gândește că dacă în Biblie primilor creștini li se spune să se supună „stăpânirii”, așa trebuie și creștinii din prezent să se supună măsurilor de siguranță. Nu crede că împărtășania cu Trupul Sfânt te poate îmbolnăvi și nici nu poți îmbolnăvi prin ea. Credința însă nu exclude măsuri speciale când situația o cere. „Nu înseamnă că nu am credință în Dumnezeu dacă astăzi nu o să mă duc să sărut o icoană”, spune el. „Nu înseamnă că, bolnav fiind, stau și mă rog la Dumnezeu și nu mă duc la doctor. Și pe doctor, tot Dumnezeu l-a lăsat să trateze.”

Întrebarea, în viziunea lui Dorca, nu ar trebui să fie: am încredere sau n-am, ci la cine mă gândesc, la mine sau la altul. „Omul nu trebuie să se gândească în mod egoist la el, vai de mine, mă îmbolnăvesc eu. Ar trebui să se gândească: s-ar putea să-l îmbolnăvesc eu pe altul.

Părintele Dorca spune că s-a simțit onorat de modul în care și-au luat rămas bun foștii săi enoriași. Sursă foto: pagina de facebook Primăria Mireșu Mare.

El crede că cel mai bine ar fi ca slujbele să le țină doar preotul, singur în biserică. „Să meargă, să tragă clopotele, și atunci când aud asta, credincioșii să știe că e timpul de rugăciune. Părintele face taina în altar și credincioșii sunt alături cu inima.”

Dorca e cu trei ani mai mic decât Patriarhul Daniel. Au fost la aceeași facultate la Sibiu și au avut aceiași profesori.  Nu-și dorește să fie în locul lui, pentru că are o mare responsabilitate. Nu știe în locul lui cum ar proceda și ce măsuri ar lua. „Poate că Preafericirea Sa se teme să nu fie acuzat de lume că nu îl interesează, că nu vrea oameni în biserică, că de ce mai e patriarh, dacă nu are încredere în Dumnezeu.”

Până un alta, Dorca trebuie să se învețe cu noua lui viață, departe de altar. „Sunt ca și un cioban care-și pierde oile. Mă tot uit după ele. Știu că au alt păstor, dar s-a rupt ceva din mine. ” De 28 de ani i-a spovedit și împărtășit, i-a cununat și i-a binecuvântat, le-a botezat copiii și înmormântat părinții. Acum nu poate decât să-i viziteze și să se roage pentru ei de la distanță.

Și-a lăsat turma pe mâinile lui Daniel Buciuman, un preot care până acum a slujit 13 ani într-o comunitate micuță, cu 24 de credincioși. Trecerea la o parohie mai mare, cu sute de credincioși, ar fi fost oricum un eveniment complicat, acum mai trebuie să gestioneze și o pandemie fără corespondent în istoria recentă. Predarea de ștafetă a decurs normal pe 1 martie, când a avut loc o slujbă pe care cei doi preoți, cel nou și cel vechi, au oficiat-o împreună.

Pe 8 martie deja, la prima slujbă singur, Buciuman a trebuit să le explice oamenilor noile măsuri de igienă, să le spună să păstreze distanța între ei, să se spele pe mâini și să evite aglomerările. „Am crezut că o să am emoții mai mari decât am avut. Le-am citit despre vindecarea slăbănogului și le-am spus să aibă credință.” Buciuman se referă la vindecarea slăbănogului din Capernaum, când patru bărbați își duc prietenul bolnav la Iisus, care îl vindecă spunându-i: „Păcatele îți sunt iertate. Scoală-te, ridică-ți patul și umblă”.

Azi însă situația e mai complicată. Dacă prietenul tău este bolnav îl duci să se vindece, cu riscul să te infectezi și tu? Oare îl ajuți pe aproapele tău fiind lângă el sau păstrând distanța? Sunt întrebări grele, la care Buciuman recunoaște că nu are toate răspunsurile, dar e sigur că grija de aproape poate fi făcută și altfel. „Sunt tot felul de asociații și de oameni care strâng bani pentru donații pe internet. În plus și Biserica are programele ei. Asociația Tinerilor Studenți Ortodocși din Maramureș a început deja să ducă pachete de alimente bătrânilor care nu pot ieși din casă.” S-a oferit să facă parte din celula de criză organizată de primăria Mireșul Mare, comuna de care aparține și Tulghieșul și să ducă alimente și medicamente bătrânilor și celor aflați în izolare. „Iubirea de semeni e de datoria noastră ca preoți. Preoți cu crucea în frunte, căci oastea e creștină, spune și imnul. Preotul trebuie să fie în prima linie.”

În Tulghieș locuiesc ortodocși, penticostali și martori ai lui Yehova. Sursă foto: Pagina de facebook Primăria Mireșu Mare.

Are încredere că la sat oamenii se cunosc și că nimeni nu ar veni bolnav la biserică. Pentru scenariul în care cineva ia virusul fără să știe, atunci intervin măsurile Patriarhiei. Are încredere că Patriarhia ia deciziile corecte și deși speră că nu se ajunge aici, e pregătit și să țină singur slujba în biserică. „Trebuie să fim conștienți și să rupem boala din rădăcină. Să ne rugăm, să ajunăm, că e postul Paștelui, să citim canonul de pocăință”. Se gândește că dacă nu se vor mai putea strânge duminică își va îndemna enoriașii să urmărească slujba la televizor. „Sigur, la biserică este mai bine, dar Iisus este, în primul rând, în sufletul nostru.” Până atunci însă are la fiecare slujbă mai mulți participanți decât s-ar fi așteptat. „Nu știu dacă au venit pentru că e pandemie sau au venit să vadă preotul nou”, glumește el.

 Că sunt mai mulți oameni la biserică crede și Adela, o credincioasă din sat. Duminica, pe 14 martie, când recomandarea era ca slujbele cu mai mult de 100 de participanți să se țină afară, ea a rămas acasă. La biserică a mers doar soțul ei. Ea s-a dus seara, la slujba de vecernie. S-au gândit că în felul ăsta pot să meargă să-și liniștească sufletul, fără să aglomereze biserica. Spune că nu sunt singurii care s-au gândit așa și că mai mulți vecini, și ortodocși, și penticostali, au procedat la fel. Se tem de coronavirus, dar atât cât vor mai putea, vor merge la biserică.

Se gândește la virus și la ce o să vină după, la criză și la austeritate. Ea e în concediu de maternitate și soțul ei lucrează la un abator. „Când merg la biserică doar mă rog, nu mă gândesc la nimic. Doar mă rog, nu doar pentru mine, ci pentru toată lumea.”


„Scopul principal este ca Trupul și Sângele lui Hristos să ajungă la credincioși, nu contează cum. Cu linguriță sau fără linguriță.” (Augustin Butică, preot greco-catolic)

La mai puțin de o oră de mers cu mașina de Tulghieș, în Cetățele, comuna Șișești, Augustin Butică, preot greco-catolic, încearcă și el să se adapteze vremurilor. Satul are cam 600 de locuitori și jumătate sunt greco-catolici, pe ei încearcă acum să-i unească în lupta „cu un dușman invizibil și imprevizibil”, după cum spune el.

Ține slujbele urmând toate indicațiile: afară, rugând oamenii să păstreze distanța. I-a îndemnat pe oamenii în vârstă să rămână acasă în perioada asta, „să se ferească, să fie mai precauți decât oamenii tineri”.  Decizia nu a fost atât de grea, pentru că deja în sat existau câteva persoane prea bătrâne să mai vină la slujbă, pe care preotul le vizita acasă.

Acum în timpul slujbei, Butică se dezinfectează de cel puțin trei ori. O dată la început, apoi înainte de a da împărtășania și apoi după împărtășanie. Începând din anii ’90, când Biserica Greco-Catolică a reintrat în legalitate în România, împărtășania nu se mai dă cu lingurița. Pentru că mai mulți credincioși aveau reținerea să folosească aceeași linguriță, mai marii Bisericii au hotărât să îndepărteze orice motiv de ezitare. Prescura e tăiată în bucățele, pe care preotul le înmoaie în vin și le dă fiecărui enoriaș în mână. „Scopul principal este ca Trupul și Sângele lui Hristos să ajungă la credincioși, nu contează cum. Cu linguriță sau fără linguriță. Important e ca credincioșii să se împărtășească.”

Biserica greco-catolică în care slujște Augustin Butică are hramul „Cuvioasa Paraschiva”. Sursă foto: Augustin Butică.
Calea Crucii este o rugăciune care se face seara. Sursă foto: Augustin Butică.

Butică nu vede în asta o lipsă de credință în puterea tainei, ci înseamnă să nu-l ispitești pe Dumnezeu, să nu-i ceri minuni unde stă în puterea ta ca om să acționezi. „Ceea ce putem face trebuie să facem noi”, spune el. „Nu trebuie să pasăm responsabilitatea lui Dumnezeu. Adică să nu ne intereseze. Doamne, rezolvă tu problema.”

La o zi după ce autoritățile au decretat că slujbele se pot ține doar afară, în Cetățele, Butică și vreo zece credincioși au înconjurat biserica. Calea Crucii e o rugăciune care are loc în postul Paștelui. Oamenii recreează în jurul bisericii drumul lui Iisus pe Golgota. Înconjoară biserica cântând și se opresc de 14 ori, fiecare oprire reprezentând o scenă, cu rugăciunile specifice, de la judecata, la coborârea lui Iisus în mormânt.

Calea Crucii se face în fiecare an. Butică și credincioșii din Cetățele au recitit-o și anul trecut, și în urmă cu o săptămână. „Situația este diferită de felul în care am recitat-o duminica trecută”, spune Butică. Rugăciunea și ritualul au fost aceleași, dar în jurul satului, totul pare că se schimbă de la o săptămână la alta. „Toți am înțeles că acum trebuie să facem acest sacrificiu: imposibilitatea de a ne manifesta credința în felul în care o facem în vremuri de normalitate.” Speră că atunci când totul va redeveni la normal, vor ști să aprecieze ceea ce Dumnezeu le-a dat, sănătatea.


„E o perioadă de încercare pentru lume și biserica face parte tot din lume.” (Romică Băncianu, pastor adventist)

Cei peste 300 de creștini adventiști din satele Crângeni, Balta Sărată, Nicolae Bălcescu, Stejaru și Dudu, județul Teleorman, se roagă de peste o săptămână în casele lor. Uniunea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, forul decizional care administrează bisericile adventiste române, a hotărât suspendarea slujbelor și întâlnirilor religioase în sălile de cult. În plus, la orice eveniment religios care se desfășoară afară nu pot participa mai mult de 100 de persoane. „Sunt câteva drepturi fundamentale pe care Dumnezeu le-a lăsat în Sfânta Scriptură, unele dintre ele sunt dreptul la viață și la sănătate”, spune Romică Băncianu. E pastor de 19 ani și de cinci slujește în cele cinci comunități. „În momentul în care, în cadrul unei slujbe, este pusă în pericol sănătatea oamenilor, atunci acea biserică are toată datoria să-și ia toate măsurile de siguranță.”

Pentru pastor, chiar și în condiții normale, biserica are două dimensiuni. Pastorul trebuie să predice în biserică sâmbătă, dar asta nu înseamnă că nu se preocupă de comunitatea lui în restul zilelor. „Există biserica dintre ziduri și biserica din stradă, unde întâlnim adevărata biserică: nevoile oamenilor, viața lor de zi cu zi.”

Biserica adventisă din Balata Sărată, comunitate unde locuiesc 100 de credincioși adventiști. Sursă foto: Pagina de facebook Crângeni Balta Sărată

Băncianu nu și-a imaginat că va trăi astfel de timpuri dificile. Nu îi e ușor, nici personal, nici profesional, dar spune că vrea să facă ce trebuie, „pentru comunitate și pentru țară”. „Un predicator sau un preot e în apele lui când este la amvon. Dar trebuie să ne adaptăm situației.” Predică în biserica goală și transmite slujba pe internet. Are un program zilnic de sunat oamenii, îi întreabă prin mesaje pe credincioși cum se simt, ce nevoi au. A dus și alimente unor bătrâni. Pentru că nu a mai găsit mânuși, măști sau dezinfectant, a încercat să păstreze distanța și a lăsat alimentele în curtea omului.

 „E o perioadă de încercare pentru lume și biserica face parte tot din lume.” Pastorul crede că teama poate fi mai periculoasă ca virusul și încearcă să lucreze cu psihicul oamenilor. Îi încurajează pe credincioși să socializeze, să-i încurajeze pe cei cu moralul scăzut. Împreună au un grup de WhatsApp numit „Biserica din Stradă” unde își stabilesc ore de rugăciune și se încurajează să stea în casă.

Toți preoții și pastorii cu care am vorbit pentru acest material și-au exprimat opiniile personale și nu au vorbit în numele vreunei instituții religioase.


Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *