„Este posibil să ne trezim mai săraci și mai puțin liberi decât eram înainte”

Intervenția statului în economie va avea efecte negative pe termen lung, crede antreprenorul Octavian Bădescu.

Lumea în care vom păși când vom ieși din izolare va fi altfel decât cea știută. Pandemia nu rearanjează doar economia mondială, ci ne va remodela societățile. Ca să înțelegem în ce direcții am putea s-o luăm am discutat cu oameni care au viziuni diferite asupra situației de-acum și a ce avem de făcut în momentul ăsta. De-a lungul acestei luni veți găsi gândurile lor, într-o serie coordonată de Vlad Odobescu.

Seria de materiale publicate până acum este aici


Octavian Bădescu a fondat și a fost implicat în mai multe business-uri din curierat, însă de fiecare dată și-a vândut participațiile după o vreme. A lucrat și în sistemul de stat: în mai 2013 a devenit director al PrioriPost, însă a demisionat în luna septembrie a aceluiași an. Acum e implicat în domeniul imobiliar și în investiții bursiere. După izbucnirea pandemiei a fondat inițiativa #hailatreabă, prin care cere reprezentanților statului român să renunțe la măsurile care țin acum în loc economia.


Criza asta e și despre politic. Ce soluții se întrevăd, pe termen scurt și pe termen lung?
Așa cum merg lucrurile, etatismul face în câteva săptămâni cât ar trebui să parcurgă în 20 de ani. Procesul de etatizare permanentă a economiei a pornit la începutul secolului trecut. Dacă la începutul secolului trecut statele trăiau cu 3-5% din PIB, acum trăiesc cu 50-60%, în funcție de țară. Nici acest procent nu le ajunge, pentru că permanent sunt pe deficite bugetare, deci există o ineficiență de administrare cronică la nivelul politică. Această criză poate fi un pretext pentru accelerarea acestui proces de etatizare.

Din punct de vedere economic, abordarea trebuie să fie una echilibrată, la rece. Nu sub imperiul emoțiilor, pentru că toate aceste intervenții vor fi plătite sub o formă sau alta, de către toată lumea. Intervențiile de acum, făcute sub imperiul emoțiilor, sunt haotice. A interveni pe toate planurile, generalizat, netargetat, și eventual pe un termen foarte lung, este mult mai costisitor decât a interveni punctual și pe un termen mult mai scurt.

Există un risc major de inflație, există un risc major de creștere a impozitelor, există un risc major de bărbierire a depozitelor bancare, există un risc major de naționalizare. Criza va trece, dar problemele vor rămâne. Este posibil să ne trezim peste câteva luni mai săraci și mai puțin liberi decât eram înainte. Toți, sănătoși sau bolnavi.

Sunt foarte multe cereri pentru intervenții ale statului. Există și o zonă de hazard moral în care au loc intervențiile astea. Pe cine ajuți și cu cât ajuți și de ce ajuți? Înțeleg, sunt anumite industrii mai afectate decât altele. OK, dar numai aceste sunt afectate? Și atunci ce faci, intervii pe absolut toate? Cine va beneficia de ajutoare?

Paradoxul e că intervenționistul etatist se manifestă la cererea mediului privat în bună măsură. Iar dacă nu va completa o parte a mediului privat aceste cereri cu presiuni egale ca intensitate către reducerea pe viitor a atribuțiilor statului și implicit reducerea cheltuielilor bugetare, lucrurile astea vor fi plătite de către marea majoritate a mediului privat.

Intervențiile de acum, făcute sub imperiul emoțiilor, sunt haotice. A interveni pe toate planurile, generalizat, netargetat, și eventual pe un termen foarte lung, este mult mai costisitor decât a interveni punctual și pe un termen mult mai scurt.

.

Dacă discutăm despre intervenții, în paralel trebuie să discutăm foarte serios despre reducerea cheltuielilor bugetare. Iar asta se poate face în contextul reducerii atribuțiilor statului. Altfel va fi foarte greu, pentru că riști subfinanțare.

E evident că statul e un administrator destul de slab. E dovedit din timp. Lucrurile trebuie lăsate în responsabilitatea individuală.

Dar asta presupune un nivel general crescut de educație.
Păi ce facem, prezumăm că oamenii sunt mai proști decât politicienii? Nu-i așa. Politicienii sunt o emanație a societății, deci ei sunt un eșantion reprezentativ al societății. După 9/11 a apărut acel Patriot Act în America, ale cărei prevederi sunt în parte în vigoare și-acum. Deci criza trece, însă restricțiile pe libertate individuală rămân. Trebuie să fim foarte atenți cu aceste cedări de responsabilitate.

Spuneam că intervențiile generalizate devin costisitoare. Un exemplu. Vii și ceri să se amâne plata creditelor bancare pe nu știu câte luni. Păi o să înceapă lumii să-i și placă. Este extrem de riscant. Și de ce pentru toată lumea? Sunt anumite industrii care o duc mai bine decât altele, prin forța împrejurărilor. Nu toată lumea suferă. De exemplu, magazinele online. Salariații lor nu rămân șomeri. Este aiuristic. Pe urmă, dacă sunt acționar într-un magazin online care a beneficiat de pe urma crizei și într-un hotel în care sunt prejudiciat, ce fac? Cum e moral: să iau ajutoare de stat pentru hotel și să rămân cu profitul de la magazinul online? Asta e justiția socială?

În plus, se finanțează companii de stat falimentare folosind acest pretext, și nu numai în România. Ați văzut că statul italian a cumpărat Alitalia. Ăștia sunt banii contribuabilului, pentru că nu există banii statului. Statul nu produce bani, doar îi emite și-i emite din nimic. E finanțat din ce-i dăm noi. Noi o plătim, mai devreme sau mai târziu. Cine plătește? Cine a fost economicos și are.

Nu putem acționa cu iresponsabilitate la adresa viitorului economic al oamenilor. Sigur că putem aborda populistic, să zicem că „dom’le, aici vorbim de sănătate!”. Ați calculat însă posibilele victime ale unei crize economice și să le comparăm cu victimele pandemiei? Câți oameni se pot îmbolnăvi pentru că au probleme economice? Lucrurile trebuie abordate într-o perspectivă mult mai largă, și în timp, și în spațiu.

Care sunt principalele pericole?
Expansiunea intervenționismului etatist în dauna mediului privat și a pieței libere. Da, există un risc acum, dar n-am auzit de riscul de extincția noastră ca specie. Există niște grupe de risc mai mari. Dar gândiți-vă că numai ieri au murit în România 500 de oameni de cu totul alte boli. De cancer mor și tineri, și persoane de vârstă medie. Moartea e parte din viață. Trebuie un pic să stăm și să judecăm, pentru că deciziile foarte rapide luate sub imperiul emoției pot să ne coste mult mai mult. Și din punctul meu de vedere se fac multe erori, poate voite, poate nu, atât din partea statului, cât și a unor reprezentanți ai mediului privat.

Sigur că eu pot să înțeleg la nivel uman că atunci când îți moare business-ul faci orice. OK, dar trebuie să vedem dacă poate să fie o bună bază de plecare pentru o gândire mai amplă despre cum ar trebui organizată societatea în viitor.

Cum credeți că va arăta societatea?
Putem să ne gândim. Acum, politicul acționează în mod evident de o manieră populistă: „Trebuie ca sub guvernarea noastră să moară cât mai puțini oameni, noi trebuie să arătăm că am făcut tot ce-am putut ca să salvăm cât mai multe vieți. Oricum n-o să putem demonstra ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu am fi intervenit nu.”

Asta este o abordare populistă, marcată de sistemul actual de vot, care nu are o corespondență – ca la societățile pe acțiuni – între contribuția la bugetul statului și puterea de vot. Iar deciziile sunt impactate de această chestiune. E un lucru la care trebuie să medităm: este această formă a democrației este cea mai potrivită, din moment ce ea poate să genereze anumite comportamente care în anumite circumstanțe nu ne ajută câtuși de puțin?

Poate facem cumva să mai adaptăm actuala formă a democrației, apropo de sistemul de vot. Sigur că unii pot gândi că e utopic. Sigur, nu te-ai confruntat în timpul vieții tale cu aceste chestiuni, dar asta nu înseamnă că nu trebuie puse pe tapet. Maniera în care noi ne alegem liderii politici, care e una sub-optimală, pentru că altfel și companiile și-ar alege liderii astfel. Or companiile au un alt mod de selecție a liderilor.

Poate nu avem capacitatea să decidem cine e potrivit să ne conducă. Uitați-vă cum se alege liderul unei companii mari și cum se alege președintele României. Nu avem cea mai bună formulă de a ne alege liderii. Și atunci, dacă democrația în forma actuală e perfectibilă, atunci poate ar trebui să le dăm mai puțină putere acestor lideri.

Puterea e dată și de alocarea bugetară. Și aici revin la ideea cu care am început: restrângerea atribuțiilor statului și a cheltuielilor bugetare, ca prioritate pentru viitor. Pentru că astfel vom sfârși, într-un ritm mai rapid decât îl anticipam, într-un comunism. Și comunismul noi l-am experimentat și știm că duce în sărăcie generalizată. Și atunci cred că e de datoria noastră să împiedicăm acest proces, mai ales că noi am trecut prin el.

Ce fac businessurile dumneavoastră acum?
Eu sunt într-o afacere de tranzacționare imobiliară și sigur că lumea are mai puțin acum gândul la vizionări. Se închid tranzacții care erau tranșate dinainte. E evident o scădere a interesului pentru zona asta. Însă asta e situația. Eu nu mă duc să cer de la stat bani. Există o responsabilitate individuală în toate. Și în privința sănătății, eu nu pot să zic: „Salvați-mă cu orice cost”. Al cui? Al tuturor.

Cred că situația business-urilor va reveni la normal cât de curând, pentru că vor apărea pe piață în prima fază investitorii, pentru că în contextul dat s-ar putea să fie mai sigură investiția imobiliară decât să-ți ții banii la bancă în zone de garantare a depozitelor.

Ușor-ușor lucrurile vor reveni. Și trebuie să revină. Dar dacă business-urile sunt ținute în viață artificial, cu aceste intervenții în forță ale statului, situația e discutabilă.

Piața are această caracteristică de a-și reveni. Am înțeles: o firmă dă faliment, asta este în viață. Credeți că vor muri oamenii de foame? Există un instinct de supraviețuire. Te apuci să livrezi la domiciliu: nevoile alea sunt și oamenii vor trebui să se adapteze și să satisfacă acele nevoi pentru care există cerere. Piața se autoreglează. Și natura se autoreglează foarte frumos, ea o ia pe arătură doar după intervenția omului.

Nu e vorba de cinism, e vorba de-un calcul la rece, logic, și de-o privire mai de ansamblu. Sistemul de sănătate – și orice alt sistem – nu poate fi construit decât la dimensiunea utilizării, poate cu un plus 10% față de utilizarea normală. Este mult prea scump pentru o societate să creeze sisteme capabile să preia situații excepționale, cu volume foarte mari. Nu putem crea sisteme doar pentru sisteme excepționale. Dacă tu ai nevoie la un moment dat de 100.000 de paturi și tu ai numai 2.000, asta e situația! Nu înseamnă că te-ai organizat prost că n-ai avut 100.000 de paturi. Dacă ai avea 100.000 de paturi permanent ca să rezolvi o pandemie la 100 de ani ne-ar costa ca societate enorm. Presiunile sub care e și mediul politic acum trebuie și ele ponderate. Ne facem singuri rău.

Lumea nu spune lucrurile astea, pentru că riscă să-și ia înjurături. Dar trebuie gândit și din perspectiva asta, pentru că sunt lucruri serioase care vor afecta pe termen lung.

Din aceeași serie, citește și: 

Constantin Vică: „Cel mai mult avem nevoie de cei care spun adevărul”

Mădălina Mocan: „Omul, statul, pandemia: cetățeni și supuși în vremuri de criză”

Alexandru Gussi: „Frica sporește neîncrederea”

Mădălin Hodor: „O să vorbim despre pandemie ca despre 9/11 sau alt eveniment major”

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Un comentariu la „„Este posibil să ne trezim mai săraci și mai puțin liberi decât eram înainte”

  1. Comparatia pietei cu natura a fost demascata de ceva timp, la fel ca si iluzia ‘pietei libere’. Nu vi se pare ipocrit sa cerem justitie sociala si ‘piata libera’ in acelasi articol?
    Un scurt citat din Robert Reich, autor al cartii ‘Saving capitalism: for the many, not the few’:
    “Few ideas have more profoundly poisoned the minds of more people than the notion of a ‘free market’ existing somewhere in the universe, into which the government ‘intrudes’. In this view, whatever inequality or insecurity the market generates is assumed to be natural and the inevitable consequences of impersonal ‘market forces’ … If you aren’t paid enough to live on, so be it. If others rake in billions, they must be worth it. If millions of people are unemployed or their paychecks are shrinking or they’ll have to work two or three jobs and have no idea what they’ll be earning next month or even next week, that’s unfortunate but it’s the outcome of ‘market forces.’”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *