Ce fac fermierii când rafturile supermarketurilor se golesc

Cum afectează pandemia de coronavirus fermierii, micii producători și cooperativele agricole.

Pentru cei care trăiesc din agricultură, fie că sunt afaceri de familie, food huburi sau cooperative, munca nu se poate opri. Pentru ei, măsurile împotriva infectării cu coronavirus presupun o mai bună planificare a drumurilor pentru aprovizionare, mai puține mâini prin care trec legumele, mai multe comenzi online și mai puțină vânzare în piață.

Ei sunt printre cei mai vulnerabili din lanțul alimentar, dar tot ei pot fi soluția când importurile și rețelele globale cedează. Am vorbit cu câțiva dintre cei ale căror povești le-am spus anul trecut, despre cum fac față zilele acestea. Ne-au trimis și câteva fotografii, ca să mai reducem (măcar virtual) distanța dintre noi.

Ionuț și Lidia Ursu, fermă, Fundu Moldovei, Suceava

Ai zice că locul perfect unde să fii zilele astea e Deluț, un cătun idilic din Bucovina unde casele sunt la kilometri distanță. Asta simt și Ionuț și Lidia Ursu, un cuplu care, împreună cu părinții lui Ionuț, are grijă de o pensiune, un magazin, peste 20 de vaci și o mică făbricuță de cașcaval.

Ionuț e de fapt mecanic. A mers la facultate în Suceava și a a lucrat inițial într-un atelier agricol. S-a mutat împreună cu Lidia, înapoi acasă, după ce părinții lui s-au îmbolnăvit. Acum își cresc aolo cei doi copii, pe Rareș, de patru ani și pe Rebeca, de doi ani. 

Se bucură că sunt izolați de lume și că, și în cel mai negru scenariu, ei au tot ce le trebuie în jurul casei: lapte, cartofi, grădină, o pădure unde să se mai plimbe cu copiii. Spun că sunt privilegiați, față de oamenii de la bloc care sunt „ușă-n ușă.”

Chiar și așa, paza bună trece primejdia rea. Un băiat din Deluț s-a întors din sudul Italiei, unde a plecat să lucreze pe un contract de două luni și stă în autoizolare de peste o săptămână. Lucrează pe lângă casă, dar nu mai vine la magazin și nu iese din curte. Ionuț a mai vorbit cu el la telefon să vadă ce face și cum se simte. 

Ionuț și Lidia n-au oprit lucrul la fabrica de cașcaval și se consideră cât-de-cât feriți în cătunul în care locuiesc.

Deocamdată Ionuț e mai îngrijorat pentru familie decât pentru orice altceva. „Mă gândesc că nu e mai importantă economia noastră decât sănătatea, nu? Dacă te îmbolnăvești sau ceva, Doamne Ferește, nu mai ai nevoie de economie.”  În 20 martie aveau turiști la pensiune, dar Ionuț a anulat. A anulat și rezervările de Paște, când trebuiau să vină aproape 20 de persoane. Încă nu a calculat cât au pierdut, dar o cameră costă 150 de lei pe noapte, deci sigur în jur de 3.000 de lei. Unitatea de procesare, unde transformă laptele pe care îl colectează de la vacile lui și de la sătenii din Deluț, în cașcaval, merge în continuare. Cascavalul e apoi vândut la mai multe magazine din Fundul Moldovei, la Iași sau la un magazin online de unde poate fi comandat în toată țară. 

Deocamdată, pentru că nu există niciun caz confirmat în zona lor și pentru că nu sunt aglomerații de oameni, familia Ursu crede că poate continua producția. Ionuț încearcă să plece mai rar cu marfa și să-și limiteze cât poate contactul cu oamenii. Momentan colectează laptele de la săteni o dată la două zile. A discutat cu tatăl său despre posibilitatea să se oprească pentru o vreme. Ionuț a venit cu propunerea, dar tatăl lui s-a temut că, dacă pune stop acum, când Dorna, care cumpără și ea lapte de la țăranii din zona Fundu Moldovei, continuă afacerile, ei își vor pierde furnizorii. Până la urmă Ionuț a fost de acord, mai ales că știe că oamenii cu care ia contact nu prea își părăsesc gospodăriile. „Când o să închidă cei de la Dorna, închidem și noi.”  

Cei mai mulți dintre furnizorii de lapte sunt oameni în vârstă, care au trei, patru vaci. Se bazează și pe banii de la familia Ursu sau de la Dorna, dar, spune Ionuț, mai au și subvenții și ceva economii.  „Aici nu-ți trebuie prea mulți bani să-ți iei o pâine. Îți iei mai multe din gospodărie.”

Magazinul satului, de care se ocupă tot el, va rămâne deschis cât se poate. E un magazin mic, unde vin în mod normal puține persoane. După marfă, oricum nu merge decât o dată la o lună, două.

Mai greu îi e să-și convingă părinții să stea în casă. Și ei încearcă să ia măsuri de protecție, dar tot ies din sat mai des ca Ionuț și Lidia. „Ei nu prea înțeleg chestia asta, și mă cam supără cumva, dar sper să reușesc să-i conving”, spune Ionuț.  Ar vrea de la ei măsuri mai drastice. „Eu zic că merită orice risc economic, atâta timp cât faci ceva și ajuți la refacerea sistemului și stării de bine a tuturor. Mai bine stai acasă liniștit și-ți vezi de treburile gospodărești.” 

Așa că asta încearcă să facă și el: să coboare tot mai puțin în sat, să muncească pe lângă casă, să se uite la Netflix și la filmulețe cu ce se mai întâmplă în lume. „Încerc să evit televizorul, deși parcă nu pot”, spune și Lidia, soția lui. „Vrei să vezi și ce se întâmplă în țară, deși poate sunt și informații eronate .”

Familia ei e în Republica Moldova. Și acolo au fost cazuri de oameni infectați. „Vorbesc zilnic, îmi fac griji. Nici acolo nu sunt conștienți. Vor să trăiască ca înainte.” 


Paul Căpușan, fructe de pădure, Cluj

Pentru Paul Căpușan perioada asta era oricum moartă. De cinci ani, tânărul de 25 de ani are o afacere cu fructe de pădure în județul Cluj și, sub brandul Delicium Jams & Syrups, vinde cu succes dulcețuri și siropuri. Luna martie este întotdeauna o lună mai slabă, spre deosebire de iunie, când cresc vânzările. „Acum vindem prea puțin ca să ne doară”, spune Paul.

Nu înseamnă însă că nu s-a schimbat nimic. „Aveam comenzi la restaurante și mergeam la târguri, care acum nu se mai țin.” Și, cu cât pandemia ține mai mult, cu atât apar mai multe probleme. Unele produse, cum sunt folia de pe solare sau furtunurile de irigație vin din China, iar borcanele și sticlele pentru siropuri, din Europa. Pentru că ia paleți cu mii de bucăți, are nevoie de furnizori mari. „Dacă nu se rezolvă problema și nu începe iarăși producția, atunci nu o producem nici noi.” 

În mod normal, în aprilie ar trebui să dea comanda pentru borcanele și sticlele necesare pentru următoarea tură de dulcețuri și siropuri, care începe în luna iunie. Acum nu știe exact ce o să se întâmple în aprilie. Din fericire, are un stoc de marfă care ar trebui să-i ajungă pentru o perioadă lungă de timp. 

Paul speră că din aprilie situația o să se îmbunătățească. „Evident că o să treacă la un moment dat.” Crede că unele instituții mass-media exagerează situația. Dacă e să fie mai rău, știe că produsele lui nu sunt perisabile, că are un stoc pregătit și face și vânzări online care, deocamdată, au rămas constante. 

Anul trecut, după ce siropul lui de zmeură a luat un mare premiu european, Paul a mai făcut un pas înainte: a început să organizeze evenimente. Oameni au venit la plantație, au degustat produsele și au putut să culeagă zmeură direct de pe câmp. „Am avut undeva la 3.000-5.000 de oameni în plantație. O fost foarte fain.” 

Evenimentele vor continua și anul ăsta, spune Paul. Deocamdată trebuie să stea acasă, în Cluj, și să aștepte. „Trebuia să particip acum în Shanghai la un târg, în Barcelona la un târg, s-au anulat și astea.”


Legumele de acasă, Târgu Frumos, Iași

Pentru doi tineri din Târgu Frumos, un oraș de 10.000 de locuitori din județul Iași, transporturile cu legume și verdeață proaspăt culeasă din grădină continuă. Nu doar atât, dar comenzile față de anul trecut s-au dublat, de la 20 la 40 de coșuri în perioada asta. 

Irina și Corneliu Hoșliag sunt, de doi ani, legumicultori full-time și continuă munca părinților, după facultăți absolvite la Iași, ea în arte vizuale, el în horticultură. Au început să livreze legume în Iași (la domiciliu și în piață) ca o joacă, dar acum se preocupă s-o crească ca pe-o afacere serioasă.

Cei doi au continuat munca părinților în grădină, apoi au transformat-o într-o afacere care livrează legume la domiciliu.

Se așteptau la comenzi mai mici față de vară-toamnă, când e o explozie de legume și de culori. După Crăciun și până-n Paști, lumea comandă mai puțin, spune Irina Hoșliag. Clienții așteaptă salata (au cules o serie și a ieșit alta) și ridichiile,  care sunt la fel de vedete ca roșiile. Chiar fără coronavirus, ar fi fost o liniște în comenzi, maximum 20 de oameni pe livrare. 

S-au gândit că de când am început cu toții să ne îngrijorăm din cauza coronavirusului, vor scădea vânzările și mai mult și ar putea ajunge la doar 10 coșuri. Coșul clasic costă 50 de lei, dar parte din clienți ajung să pluseze până la 100 de lei, cu extra verdețuri sau legume. Acum, un coș care să te facă să-ți dorești să mănânci sănătos și fresh non-stop conține: salată, spanac, morcovi, usturoi și ceapă verde, murături, rădăcinoase. Toată lumea așteaptă ridichiile.  

Surpriza a fost că tot mai mulți oameni au început să-i caute, pentru că părinții stau acasă cu copiii, deci unde membrii unei familii găteau mai mult cina și ziua munceau la un birou, acum au și prânzuri de preparat și mai mult timp să dea comenzi. Plus că îi scutește și de unele drumuri la supermarket. 

Irina s-a bucurat să vadă că și clienții lor poartă măști și mănuși. Își face griji că pune mâna pe banii cash la livrări (mai au varianta transferului momentan, dar nu e așa populară), dar și ea, și soțul ei, poartă mănuși și se simt mai curați amândoi când le dau jos (măști nu au mai găsit). Când vin acasă, își aruncă hainele în coșul de rufe, își iau copilul în brațe și se pregătesc pentru următoarea zi.

Ca să facă față, au mai adăugat o zi în rutina transporturilor la casele ieșenilor. Din miercuri și sâmbătă, zilele au devenit marți, joi și sâmbătă și încă e dificil să mulțumească pe toată lumea. De exemplu, pentru traseul de sâmbătă, Irina a încetat să mai ia comenzi vinerea la ora 14:00, ca să aibă timp să prepare pachetele, să facă calculele și să-i grupeze pe clienții rămași pentru turele viitoare. 

Spanacul e printre primele legume care pot fi recoltate primăvara.
Irina și Corneliu au livrat primele coșuri cu legume în iulie 2017.

Irina și Cornel mai mergeau și-n piața Păcurari din Iași în weekenduri, dar acum au preferat să facă o pauză, pentru că ar fi interacționat cu prea mulți oameni, noi, necunoscuți. Piața ar însemna o pierdere de 1.000 de lei pe lună (de două ori pe săptămână), care se compensează însă prin extra coșurile cerute de clienți. 

La clienții lor, pe care îi cunosc,  au și ei mai multă încredere să se ducă. La piață toată lumea ar fi vrut să pipăie marfa, un extra stres în perioada asta. „Ne spălăm mai des, dar să fim totuși normali”, spune Irina, care nici nu vrea să panicheze clienții apărând, spre exemplu, cu o pungă pe față. Așa, în coșuri, oricum are grijă să aleagă marfa care arată bine, pentru că și-au obișnuit clienții cu standarde înalte. (Vara, chiar și în piață, dau kilogramul de roșii cu 9-10 lei, când peste tot e aproximativ cinci, pentru că știu că au producție gustoasă și arătoasă; și mereu e coadă la taraba lor). 

Sunt îngrijorați, dar, cu un copil mic acasă, n-au cum să oprească munca, așa cum nici legumele nu se opresc din crescut. Irina adoarme copilul pe la 8-9 seara, apoi se apucă să facă lista pentru livrarea de a doua zi, să răspundă la mesaje, să comunice și cu cei la care nu vor reuși să ajungă. 

„Ne bucurăm că producem hrană și putem ajuta”, subliniază ea. „Ne bucurăm, dar parcă nu putem cu tot sufletul, parcă e bine și nu e bine.” E bine, și nu e bine, și apoi e iar un pic bine – familia Hoșliag simte de multe ori că e la limită. Recent li s-a stricat cutia de viteze de la mașină fix după o zi lungă de livrări. S-au bucurat că s-a întâmplat după, și nu în timpul livrărilor, dar reparația le-a făcut o gaură de vreo 4.000 de lei în buget. Iar în solarul la care meșteresc au avut nevoie să investească vreo 10.000 de lei, pentru construcție, pentru semințe. 

Cum spune Irina, „nu ai ce să investești, nu ai ce să scoți”.    


Roade și Merinde, food hub, Iași

La food-hubul ieșean Roade și Merinde, care distribuie legume, fructe și alte alimente de la producătorii locali din județ, săptămâna asta a venit cu un boom de comenzi, după două luni aride. Sunt căutați, în general, mai mult pe timpul verii și toamnei, când au fructe proaspete – printre vedete: căpșunile, zmeura, strugurii, prunele –, iar spre iarnă și primăvară mai greu să-i facă pe oameni să se întoarcă doar pentru lactate sau bucăți de mușchi afumat. 

Roade și Merinde este o afacere-punte între fermieri, producători din județul Iași (și împrejurimi) și ieșeni. Funcționează ca un intermediar care de doi ani cumpără zeci de kilograme de legume și de fructe săptămânal de la primii, ca să le dea mai departe, cu un adaos de aproximativ 25%, spre cei din urmă – persoane fizice sau companii. E o afacere supranumită și food hub, după un model american. Pe lângă legume, mai vând borcane cu zacuscă, dulceață, iaurt, siropuri sau apă de trandafir, făină sau uleiuri, săpunuri sau bere. Se finanțează momentan prin granturi (vânzările nu ar acoperi toate cheltuielile), dar ambiția lor e să devină independenți. 

Mașina cu care fac livrări la domiciliu și în puncte fixe din orașul Iași. Fotografie de Elena Racu.

Ca produsele lor să fie văzute mai mult în lume, Fundația Româno-Americană (RAF), finanțatorul lor principal, le-a trimis ajutoare și pe partea de marketing, o persoană din partea Fundației Friends for Friends (FFFF), echipă de creativi cu experiență în publicitate.

Săptămâna trecută, Roade și Merinde și FFFF au încercat să pună la bătaie o campanie de marketing pentru următoarele două luni. Veneau după o perioadă fără vânzări (în care au putut plăti cele două salarii și chiria spațiului doar datorită finanțărilor), așa că au decis că ar fi mai eficient să dea drumul la ceva acum, prin sistemul trial and error, decât să aștepte mai multe săptămâni pentru finalizarea unui plan. 

Au creat câteva pachete pe care oamenii le pot alege direct de pe site-ul lor. (Până acum puteai cumpăra orice produs voiai, într-un coș virtual propriu.) Printre pachete: „Familia la masă”, 80 de lei, cu făină, iaurt, zacuscă, ceafă de porc; „Sănătate în bucate”, 78 de lei, cu ceapă verde, spanac, salată și miere; „Cămara chibzuită”, 51,25 de lei, cu mălai, ulei, fasole, borș; „Boieri dumneavoastră”, la 118 lei, cu produse de la zacuscă, la pâine și dulceață. Ar fi creat pachetele oricum, la sfatul FFFF, dar promovarea lor în contextul actual le-a prins mai bine decât se așteptau. 

Un plan cu pachete pus la cale și dat în lume săptămâna trecută i-a adus lui Vasile Moraru, coordonatorul food-hubului, o surpriză în inbox luni dimineață: peste 30 de comenzi, cu o medie de 130 de lei pe comandă, suma depășind 4.000 de lei. Recunoaște, o dată în plus, că problema e la cum se vând ei, pentru că oamenii vor avea nevoie de alimente tot timpul, dar e conștient că și contextul coronavirus a adus un plus de vizibilitate. 

Ce vorbea Vasile cu unul dintre producătorii lor mai vechi ar vrea să înțeleagă, totuși, și clienții. Oamenii își aduc aminte de tine când au nevoie de produsul tău proaspăt. „Iarna, spre exemplu, se consumă multe lactate”, spune Vasile, „dar oamenii ar trebui să-și aducă aminte să cumpere același lapte de la tine și vara”. Cam asta e paralela pe care o face și cu situația actuală. I-ar plăcea ca oamenii să-și aducă aminte că ei sunt acolo cu produse proaspete și bune și când va trece criza virusului.

Altfel, pe lângă livrările săptămânale pe care le fac în puncte fixe în Iași cu dubița, promit livrare gratuită la domiciliu pentru bătrânii izolați – au primit deja trei solicitări și urmează livrările marți. Nu și-ar permite însă să livreze la domiciliu pentru toată lumea. Vasile, care dintr-o echipă de doi oameni, a rămas singur o perioadă, pentru că Ecaterina, colega lui de distribuție, e acasă cu o viroză, are în plan să pună și mici surprize în pachete: câte o punguță cu urzici din grădina lui și o rețetă pentru ele. A învățat una bună de la cumnata lui, care e nutriționist: urzici tocate cu ceapă solzișori și sare. Se gândește la un mesaj care să includă „mulțumesc și vitaminizați-vă în perioada asta”. 

Pentru că a rămas singur, soția lui va veni să-l ajute dimineața la făcut pachete. Între timp, el aleargă de la producători, la autogară să ia marfă, la clienți. Are de gând să poarte mănuși și să nu mai dea noroc cu bărbații, cum obișnuia. A găsit soluția de mijloc: să prindă brațul cu mâna, în loc de palmă la palmă. Mai e o grijă pentru schimbul de cash, care a rămas metoda principală de plată, dar ideea mănușilor îl liniștește.

Vestea bună pentru ei e că din august plănuiesc să deschidă un magazin fizic în Iași. Așa că perioada asta e și pentru șlefuit și amenajat noul spațiu, care ar trebui să le aducă o independență financiară în următoarea perioadă. Nu se aruncă în previziuni pe termen lung legate de virus, dar speră ca situația să fie sub control în curând, ca să poată deschide magazinul. 

Altfel, în Vișan, un sat la vreo șase kilometri distanță de Iași, unde Vasile locuiește, s-au mobilizat mai multe familii să facă pachete cu provizii alimentare pentru bătrânii și copiii din familiile vecine, dezavantajate. 

Acasă, le face fișe de lucru celor doi copii ai lui de generală, iar cu profesorii, aceștia vorbesc pe WhatsApp. Vasile le tot amintește când sunt orele de școală, ca să lucreze, dar copiilor le e greu să stea în casă când îi văd pe alții afară, așa că argumentează că „acum am fi avut ora de sport”. 

Nu se pune problema de stat acasă pentru el. Soția, stomatolog, nu mai lucrează și, dacă și el ar rămâne acasă, ar fi și mai mari grijile financiare. „Dacă nu livrez, ce facem?”


Cooperativa Lunca Someșului Mic, Apahida, Cluj

„Sunt foarte multe necunoscute și asta creează incertitudine și multă îngrijorare între fermieri”, spune Anca Marcu, managerul de vânzări al Cooperativei Agricole Lunca Someșului Mic, despre atmosfera în grupul celor 13 producători cu care lucrează. Cooperativa a fost înființată în urmă cu șapte ani cu sprijinul Romanian American Foundation (RAF) ca o șansă pentru micii producători care aveau probleme cu desfacerea. În prezent, legumele lor ajung pe rafturile magazinelor Kaufland, Profi și Lidl din regiunea Transilvaniei.

N-a fost așa acum o săptămână. E încă o perioadă lejeră la cooperativă, de început de an agricol, în care au câteva livrări către supermarketurile cu care lucrează, de ridichi și ceapă verde. Doar doi-trei fermieri au marfă în perioada asta, restul își pregătesc răsadurile. Livrează, de exemplu, cam 6.000 de legături de ceapă pe săptămână, care înseamnă 20% din cât are nevoie lanțul Profi pe regiunea nord-vest. 

Dar în ultimele zile lucrurile s-au schimbat. Anca e nevoită să suplimenteze marfa cu cea de la producătorii din afara cooperativei, care vând pe piața engros, pentru că cererile din supermarketuri sunt în creștere. Tirurile cu marfă provenită din afară petrec mai mult timp la graniță, produsele fresh nu mai ajung chiar atât de fresh la rafturi, așa că retailerii apelează la cooperativele locale să facă rost de marfă.

Pentru agricultorii din Apahida și împrejurimi, sezonul de livrări de abia a început.

Cea mai recentă măsură luată de Ministerul Afacerilor Interne, de a suspenda târgurile de autoturisme până pe 31 martie, o pune însă pe gânduri: „Cu ce e diferită o piață față de un târg de autoturisme, ca pericol? Circulă o grămadă de lume în piață”. La finalul săptămânii trecute, spune, Centrul Agro Transilvania, unde au și ei sediul, era plin de oameni care cumpărau saci de cartofi, rădăcinoase, „de frica problemelor”.

Majoritatea fermierilor din cooperativă au suprafețe mici de teren (de la două până la 30 de hectare) și lucrează singuri sau ajutați de familie, așa că contactul lor cu alte persoane e restrâns. „Noi o să lucrăm”, spune Anca, pentru că deocamdată n-au încotro. Se tem cu toții însă pentru siguranța lor și a familiilor. Respectă și ei recomandările medicilor, deși pe unele le făceau obligatoriu demult.

Fiecare fermier are un set de măști, sofisticate, cu filtru, și mănuși, pe care le folosesc când stropesc culturile de tratamente. Acum, însă, le folosesc și împotriva coronavirusului. La hala cooperativei, unde fermierii depozitează marfa înainte să plece către depozitele supermarketurilor, mai au și alte kituri cu măști în caz de urgență și trei bidoane de soluții dezinfectante. „La un moment dat, îmi ziceau băieții că dau banii pe toate prostiile. Uite că nu ne gândeam că o să ne prindă bine acum”, spune Anca.

Vânzările principale ale cooperativei sunt cele de varză, care se planteză chiar zilele acestea.

Și obiceiurile ei s-au schimbat. Are laptopul de la muncă cu ea, așa că tot ce poate să lucreze de acasă, o face în timp ce bea o limonadă. Obișnuia să meargă la cumpărături de trei ori pe săptămână, era modul ei de a se deconecta de muncă în drumul spre casă. Era și o cercetare de piață să vadă care sunt prețurile în supermarket și cum arată marfa lor. Acum nu mai merge deloc. Și-a luat câteva „provizii” de la părinții ei din satul Cojocna: ouă, niște brânzeturi, pastă de roșii și niște slană afumată pe care crede că o simt și vecinii ei din bloc. Pentru că părinții ei veneau des în Cluj la supermarket să-și cumpere baxuri de apă minerală, ea le-a făcut cadou un aparat de făcut sifon. Așa se asigură că stau cât mai mult timp în casă.

Trebuie însă să schimbe ceva cât mai repede și în grupul fermierilor din cooperativă: să limiteze interacțiunea dintre ei. „Nu știu cum o să facem. Că mâncare trebuie să ducem.” Poate săptămâna asta, când are de livrat 4.000-5.000 de legături de ridichi, fermierii să-și lase singuri marfa gata pregătită la depozit, ea să se ocupe de ambalare și etichetare, apoi șoferul cooperativei să preia singur marfa (fără ea și ceilalți fermieri care mai veneau la hală să dea o mână de ajutor) și să o ducă spre supermarketuri. „Dar, acolo, la depozite, cum se va feri el?”, se întreabă Anca. 

Anca speră că experiența asta e un semnal de alarmă pentru autoritățile române care ignoră micii fermieri români, dar acum are nevoie de ei. 

„În fermele astea minore, micul fermier știe să se gospodărească singur. Dacă mâine dă în el o pandemie, el poate că nu o să mai mănânce așa de variat, dar n-o să moară de foame. Că ține lucruri pe lângă casă, știe să se gospodărească. Tot așa trebuie să fie și țara asta, care a avut grijă să nu avem produse finite și ne bazăm pe importuri. Dacă ne gândim la ipoteza că se închid granițele, știe statul român unde să caute fermierii când are nevoie de ei?”


Cooperativa Agricolă Someș Arieș, Cluj

Ceea ce-i sperie cel mai tare pe oamenii din Cooperativa Agricolă Someș Arieș e posibilitatea restricționării circulației. Lucrează permanent cu 90 de fermieri, în special din Cluj, Mureș, Sălaj, de la care colectează lapte. O parte din lapte ajunge la companiile Friesland Campina, Unilact și Romfulda, iar restul e procesat pentru a face brânză, cunoscută cu marca Produs de Țaga. O frână în transporturi ar însemna că oamenii nu și-ar mai putea duce materia primă. „Asta ar fi o mare problemă”, spune Andrei Pop, coordonatorul cooperativei, „pentru că fermierii ar rămâne cu marfa”.

Activitățile lor zilnice continuă ca până acum, dar câteva măsuri de restricție tot au luat. I-au rugat pe fermieri pe grupul lor de WhatsApp să nu mai vină personal să-și aducă acte la biroul cooperativei, din Apahida, ci să le trimită scanate. Au amânat câteva întâlniri planificate la minister cu mai mulți fermieri din sectorul bovinelor, dar cred că momentan asta e spre binele tuturor. Au amânat și câteva deplasări de muncă săptămâna aceasta, pe care le fac periodic ca parte din activitățile cooperativei. 

Au 70 de oameni care merg pe teren și colaborează cu 2.000 de fermieri, cărora le oferă servicii de consultanță. Fac un control al performanțelor de producție de lapte (verifică calitatea animalelor, originea lor, iau probe de lapte) și preiau date pe care le includ în Registrul Genealogic al rasei, oferă inputuri, adică semințe, furaje, tot ce e nevoie într-o fermă, inclusiv hârtie de șters vacile pe mameloane. Astăzi și mâine trebuiau să fie în Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, dar stau acasă. Dacă situația se va înrăutăți, probabil vor închide pentru o vreme fabrica de brânză.

„Un animal trebuie hrănit, îngrijit, muls. Ce să facă, să dea drumul la lapte, pe vale, în șanț?” (Andrei Pop, coordonator cooperativă)

Andrei crede că oamenii de la sate sunt mai protejați, fiindcă fermierii lor, care au între 20 și 200 de vaci, fie lucrează singuri, fie în familie sau cu oameni din localitate, „de-ai lor”. „Există riscul ca cineva să se infecteze, dar n-ar trebui să se întâmple”, spune. Și-au echipat șoferii cu măști și mănuși; oricum, ei au în permanență un stoc de astfel de materiale pentru verificările veterinare. Spune însă că ar fi „o pagubă uriașă” pentru un fermier dacă el sau un muncitor de-ai lui ar fi testat pozitiv cu COVID-19 și ar intra cu toții în carantină. „Un animal trebuie hrănit, îngrijit, muls. Ce să facă, să dea drumul la lapte, pe vale, în șanț?”, spune Andrei. „Vă dați seama ce pagubă uriașă ar fi și pentru el.” Și încă nici nu au soluții de ce ar putea să facă, dar e primul lucru pe care-l vor discuta la ședință lor săptămânală.

Financiar, n-au simțit o cerere mai mare, pentru că oamenii n-au sărit să-și facă stocuri de brânză sau de lapte cum a fost la orez sau la făină. Pe grupurile de fermieri însă a văzut că aceștia se tem ca criza virusului ar putea scădea prețul laptelui, care acum e între 1,3 și 1,7 lei/litru. „Vom vedea ce urmează”, spune Andrei, care rămâne optimist. „Nu rămâne treaba nefăcută.”


Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *