Când ne simțim bine acasă, în pandemie

După săptămâni de izolare, începem să ne obișnuim cu noua realitate și ne dăm voie să simțim și emoții pozitive.

Timpul pe care Cornel Udrea îl are pentru activități prin casă a rămas același ca și înaintea crizei cauzate de răspândirea coronavirusului. O zi are tot atâtea ore și nevoile nu s-au schimbat.

Ziua merge la lucru. Are 40 de ani, e electrician și se ocupă de întreținerea unei fabrici de pâine și a magazinelor asociate în București. Știe că dacă ar lua virusul ar fi predispus la complicații din cauza diabetului și a operațiilor pe coloană prin care a trecut, dar are grijă să poarte mască. „Nu am niciun stres”, spune el.

Cornel a renunțat să se mai uite la știri încă dinaintea pandemiei, pentru că-l afectau subiectele negative – preferă documentarele de pe Discovery.

Serile și weekendurile le petrece cu soția și cu cele două fete (de șapte luni și aproape 14 ani) sau în atelier, unde lucrează în lemn și face pirogravură. S-a apucat de meșterit obiecte din lemn acum trei ani și învață mereu lucruri noi de pe YouTube. De obicei, creează obiecte decorative pentru casă sau pe care le oferă cadou, dar zilele astea își construiește singur un aparat de șlefuit cu bandă, ca să nu cheltuiască banii familiei doar pe ce-i trebuie lui.

Când intră la strung, simte că se deconectează. „Îmi place să meșteresc, consider că sunt un bun meseriaș. Când văd un lemn aruncat, mă gândesc ce să fac cu el.” Crede că pierderea timpului e o artă la care el nu se pricepe.


Cornel cu un ceas pe care l-a făcut
Pe viitor, Cornel vrea să facă mai multe ceasuri și să înceapă să lucreze și cu alte materiale.
Corina cu o jucărie făcută de Cornel
În martie, a construit o jucărie pentru fetița lui.

În prima lună de izolare, în care am încercat să ne obișnuim cu restricțiile impuse pentru a combate răspândirea virusului, mulți dintre noi ne-am văzut casa, poate pentru prima oară, ca un spațiu în care trebuie să facem totul, de la muncă la relaxare, odihnă și socializare. În fiecare zi, știrile despre ultimele cazuri de COVID-19 sau cele mai recente măsuri de urgență se luptă pentru atenția noastră cu listele cu activități pe care le putem face în casă, cursurile online la care ne putem înscrie și sfaturile despre productivitate.

Putem găsi multe motive să ne simțim vinovați că nu facem destul. Dar putem simți și momente de bucurie, pe care e bine să le acceptăm și să le căutăm în continuare. Cum facem loc și emoțiilor pozitive într-o perioadă în care am pierdut multe experiențe, obiceiuri și rutine?

Arianna Suduc e studentă în anul I la jurnalism la Cluj și din 13 martie s-a mutat înapoi la Piatra Neamț cu părinții și cu sora ei. În ultimele săptămâni își dozează consumul de știri și citește presa o singură dată pe zi, urmează cursurile online de la facultate și continuă să scrie articole despre viața în oraș pentru un site din Cluj. S-a înscris și la două cursuri online, unul despre wellbeing de la Universitatea Yale și unul de engleză pentru jurnaliști. Profită de timpul pe care l-a câștigat pentru a face lucruri care o vor ajuta pe viitor.

Vrea totuși să vadă perioada asta ca pe una de normalitate. În primele zile de carantină își propusese multe, să gătească, să facă sport, dar acum simte nevoia de pauze și știe să identifice presiunea de a produce la „foc automat”.

„Dacă nu am făcut chestiile astea până acum, de ce aș vrea să schimb lumea mea și să ajung la o epuizare fizică și psihică? Cred că e foarte important să ne dăm voie să fim oameni și să luăm pauze”, spune Arianna. „În alte zile pot să termin două cărți, dar asta nu înseamnă că trebuie să fac din chestia asta o obișnuință. Trebuie să fac o delimitare foarte clară între zilele în care sunt capabilă să fiu productivă și zilele în care sunt capabilă să stau și atât.”

Se simte mai apropiată de sora ei de 12 ani, cu care vorbește despre cărți, colorează și se uită la desene animate și la documentare. Au descoperit și o pasiune comună: integramele. Îi pare rău că părinții ei, mama contabilă și tatăl tehnician într-o tipografie, încă merg la muncă. Seara, când se strâng împreună vorbesc puțin despre coronavirus. „De cele mai multe ori încercăm să vorbim despre chestii vesele, să ne îmbărbătăm.”

Pe lângă citit, Arianna și sora ei mai au o pasiune comună, descoperită în izolare: integramele.


Trăim cu stresul pe care l-am simți într-o țară străină, mergând pe o stradă întunecată. Așa descrie Paul Olteanu, trainer și consultant cu experiență în neuroștiința comunicării, modul în care creierul nostru reacționează la situația în care ne aflăm.

Trei stresori universali sunt acum activați negativ în fiecare din noi: certitudinea, pentru că nu mai este aproape nimic predictibil; autonomia, pentru că nu mai putem controla când ieșim afară; și familiaritatea, pentru că ne aflăm într-o situație cu care nu ne-am confruntat până acum. Sângele și oxigenul se mută către creierul emoțional antrenat pentru supraviețurie, care preia controlul.

Ne pierdem focusul pe viitor și ne scad capacitatea de autocontrol și empatia, o combinație care explică, de exemplu, de ce cineva ar cumpăra zece baxuri de hârtie igienică. Devenim mai irascibili și ne e mai greu să ne dăm seama ce consecință au lucrurile pe care le spunem acum pentru relațiile noastre.

Acum, la o lună de la primele măsuri de izolare, lipsa de familiaritate a situației poate începe să ne cauzeaze ceva mai puțin stres – începem să ne obișnuim cu lucratul de acasă sau cu lipsa ieșirilor în oraș, printre altele –, dar pentru a vedea ce e bun în jur trebuie să depunem un efort conștient.

Paul se simte norocos că poate să coboare în grădina blocului, de exemplu. Spune că un jurnal de recunoștință în care să scriem două, trei lucruri pentru care ne simțim recunoscători în fiecare zi ne poate ajuta mintea să se obișnuiască să observe momentele bune.

Avem mai multe pârghii la dispoziție pentru a ne influența stările – putem schimba realitatea din jurul nostru, chiar dacă tot ce controlăm e doar ora de culcare. Ne putem îmbunătăți relația cu corpul nostru, prin cele șapte-opt ore de somn de care avem nevoie pe noapte, printr-o alimentație echilibrată și prin sport, care eliberează endorfine și ne reduc disconfortul.

Și putem încerca să ne redirecționăm atenția către lucruri care ne aduc o stare pozitivă. Dacă știrile despre pandemie ne cauzează anxietate, putem citi. Dacă pozele prietenilor cu mâncărurile gătite de ei ne fac să se simțim prost, e important să înțelegem de ce. „Acolo nu faptul că le vezi la alții îți dă gânduri negative”, spune Paul, „ci faptul că te compari cu alții și-ți iei stimă de sine din cât de bine stai tu pe lângă alții”.

Ne putem uita la realizările celor din jur ca la o potențială sursă de inspirație, dar dacă suntem obișnuiți cu competiția, le percepem ca pe niște amenințări. „Acolo problema nu e realitatea, sunt filtrele”, explică Paul, „sunt tiparele de gândire din capul nostru. Realitatea nu e amenințătoare: faptul că tu faci sport sau ai găsit o rețetă nouă, amenințător e că eu am învățat să mă simt liniștit cu mine dacă-s mai bine ca tine”.

„Social media este cea mai bună platformă de a te compara cu alții, și partea proastă e că te compari pe tine așa cum te știi pe de-a-ntregul, cu bune și cu rele, cu cea mai bună versiune a tuturor oamenilor din jur”, spune el.


Raluca Dumitrescu, soțul ei Florin și Ileana, fiica de aproape patru ani (băiatul de un an jumate e încă prea mic să participe) își spun în fiecare seară ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut în ziua respectivă. De exemplu, Ileana spune că i-a plăcut că a avut să timp să se joace cu tata sau că nu i-a plăcut că acesta a trebuit să lucreze.

De când s-au impus măsurile de izolare, Florin lucrează de acasă și Raluca e fericită că pot lua masa împreună în fiecare zi, ca atunci când s-au îndrăgostit. Când nu are vreun call târziu, pentru că jobul lui în audit are un program lung de lucru, Florin poate fi prezent și la baia copiilor, și la povestea înainte de culcare, ceea ce se întâmpla mai rar înainte.

Florin e pasionat de tâmplărie și a construit multe obiecte de mobilier din casă. În ultima săptămână din martie, au mâncat împreună la o masă construită de Florin în weekend. De când stă acasă, a avut mai mult timp să observe nevoile din spațiu și să mai rezolve din ele. Lucrul cu lemnul îl ajută să aibă și proiecte palpabile, care depind doar de el, o alternativă la jobul unde totul se întâmplă doar în minte.


pranzul la masa facuta de Florin in carantina
Mesele de prânz în familie se pot întâmpla acum și la o masă construită de Florin în martie.
inceputurile picturii
Raluca a înceut să picteze flori și plante folosind acuarelele Ilenei.

Raluca a citit cărți de război și spune că acum are șansa să le trăiască. Veniturile familiei din București nu sunt afectate, așa că grija ei este să rămână „bine pe interior”. În primele zile de izolare, când au apărut orele de povești online sau spectacolele de teatru, a simțit presiunea să încerce noile activități pentru copii. Dar acum încearcă să nu-i bombardeze, mai ales dacă ar însemna să-i țină în fața unui ecran. Preferă să mențină un ritm al zilei ca și înainte de pandemie, când stăteau împreună acasă. Dimineața include ora de mișcare, cu yoga, dans sau jonglerie, pentru că nu mai ies afară decât foarte rar.

În prima săptămână după declararea stării de urgență în România, Raluca și-a imaginat toate scenariile posibile despre evoluția pandemiei și căuta explicați care s-o liniștească. Acum se concentrează pe fiecare zi și o ajută ideea că poate totuși ieși din casă, chiar mai mult decât schimbarea de aer atunci când iese. A început să picteze flori și plante cu acuarele. „Mă curăț. Asta fac cel mai mult la prânz. Îmi dă restart pentru a doua jumătate de zi.” O bucură faptul că fetița ei își ia și ea din nou singură să deseneze când o vede pe Raluca pictând, pentru că nu mai făcea asta așa des de când a început perioada de izolare.

În fiecare dimineață scrie în jurnal o intenție pentru ziua respectivă, cum ar fi să stea mai puțin pe telefon – un lucru pe care-l rezolvă lăsând telefonul într-o altă cameră, de exemplu. Dacă într-o zi nu reușește să facă ce-și propusese, încearcă să nu se judece, pentru că vinovăția ar împiedica-o să se bucure de prezent și de ce face bine în moment. Își imaginează o schimbare de perspectivă instantă, ca atunci când îți pui ochelarii și imediat vezi mai bine.


Putem simți emoții pozitive chiar și în cele mai dificile perioade din viață, explică psihoterapeutul Simona Tache, așa că e important să le facem loc și să nu lăsăm emoțiile negative să ne acapareze.

Trebuie să ne dăm voie să fim triști, să plângem sau să fim furioși, dar să nu ne lăsăm guvernați de negativitate. O soluție simplă ar fi să rămânem activi și să nu ne abandonăm în pijamale săptămâni întregi.

„În orice situație din viața noastră, putem alege ce emoții sunt de trăit (pentru că sunt adecvate și la o intensitate adecvată) și ce emoții sunt de controlat (pentru că sunt disproporționate și dezadaptative)”, spune Simona. „Asta e ceea ce face, de fapt, diferența dintre o viață bună și una nefericită.”

Ne putem raporta chiar și la pandemie din perspective diferite. Ne-a dat peste cap toate planurile, ne pune în pericol situația financiară și sănătatea și ne ține departe de familie și prieteni. Dar în izolare putem explora cine suntem într-o criză.

„Putem afla astăzi, în acest context nefericit, că suntem mult mai rezistenți la frustrare decât credeam”, spune Simona. „Putem afla că nu avem, de fapt, nevoie să consumăm atât de mult. Putem afla ce oameni sunt cu adevărat importanți pentru noi și pentru cine suntem importanți pe bune. Putem căpăta curaj pentru schimbări pe care le amânăm de mult. Că, după luni de stat în casă, chestiuțele cotidiene care altădată ne scoteau din minți sunt de ignorat. Putem învăța să trăim mai ancorați în prezent, lăsând trecutul în pace și nemaiscrutând obsesiv viitorul. Putem învăța să trăim pur și simplu.”


Izabellei Farczádi îi place să-și facă program. Păstrează inițiativa de când firma de arhitectură la care lucrează în Târgu Mureș și-a mutat activitatea online pe 25 martie și are în fiecare zi o listă cu câteva lucruri pe care vrea să le facă, în ordinea importanței. Chiar dacă a rezolvat un singur lucru de pe listă într-o zi, e recunoscătoare. „E foarte ușor să fim exigenți cu noi. Eu m-am obișnuit să nu fiu chiar atât de dură cu mine însămi, când simt nevoia să citesc mai mult asta fac. Intru în flow.”

Zilele astea se bucură de o prăjitură cu mere și ovăz pe care a gătit-o după o rețetă improvizată și de faptul că a început să mai facă sport. „Sunt foarte recunoscătoare că am ce citi, am ce mânca si am familia alături, și nu simt o lipsă în momentul ăsta că trebuie să ies afară.” Se străduiește să asculte podcasturi despre biografiile oamenilor de succes și despre dezvoltare personală, să aibă grijă de plantele din casă, pe care spune că le cam neglija înainte de pandemie, dar acum sunt terapie pentru ea, și să se bucure de lucrurile mărunte din jur.


prajituria cu mere și ovăz
Izabella a experimentat cu o nouă rețetă de prăjitură cu mere.
manichiura cu oja semipermanenta
Vera și Iulia au găsit o alternativă la salon pentru a-și reface manichiura acasă.

Lucrurile s-au mai așezat în ultimele zile pentru Vera Ularu, specialist în comunicare la o bancă în București. După primele săptămâni, când rutinele stabilite și la muncă, și în viața personală, n-au mai funcționat, acum Vera a reușit să-și regleze din nou programul de somn și se simte mai odihnită.

„Am fost într-o alertă, așa, nici nu mi-am dat seama în ce alergătură sunt”, spune ea. „Am început să mă obișnuiesc cu ideea că nu știu ce o să urmeze.”

Locuiește cu mama, fratele ei și prietena lui, Iulia, și spune că nu e chiar așa de rău să stea în casă. Joacă remi, are cu cine să schimbe o vorbă și întreruperile când lucrează sunt oricum mai puține decât la birou, când lucra într-un open space.

Vera și Iulia mergeau la același salon de manichiură în fiecare lună. Pentru că venise timpul să-și refacă manichiura, cu unghii prea lungi pentru tastat la laptop și cu gelul rămăs doar pe jumătate, Iulia a comandat o trusă completă pentru manichiură cu ojă semipermanentă. Pentru o primă încercare, rezultatul a fost mulțumitor.

Vera știa că se adaptează ușor, dar a surprins-o că a putut să se adapteze atât de mult într-un timp atât de scurt. „E o capacitatea pe care nu am testat-o și sper să nu mai am ocazia. Când o să mai am nevoie să fac o schimbare, o să-mi aduc aminte de perioada asta.”

Cum să ne ajutăm starea emoțională

Paul Olteanu, trainer și consultant cu experiență în neuroștiința comunicării, spune că sunt trei pârghii la care putem apela dacă vrem să ne orientăm starea emoțională către emoții pozitive:

• Putem lucra cu realitatea pe care o trăim. În perioada de izolare, putem în continuare să controlăm unele aspecte ale vieții noastre, de la ora la care ne culcăm până la unde alegem să stăm în casă, pentru a ne face viața mai bună.

• Putem alege pe ce ne focalizăm atenția. Avem mult mai mult control asupra atenției noastre decât asupra realității în această perioadă, și putem decide dacă, de exemplu, ne uităm constant la știri sau citim. Putem alege ce oameni urmărim pe social media, cât stăm în total pe social media sau cu cine vorbim mai des în această perioadă, în funcție de ce stare ne dau aceste discuții.

• Îmbunătățirea relației cu corpul nostru. Un program sănătos de somn ne poate ajuta starea emoțională, pentru că lipsa de somn ne tine focalizați pe informație negativă. Putem face mișcare, pentru că sportul va elibera endofine în organism, al căror rol evolutiv este să elimine senzația de durere fizică sau psihică. Somnul, nutriția și exercițiu fizic sunt trei dintre cele mai simple elemente care ne pot schimba stările emoționale.

Ascultă mai multe despre cum gândim în pandemie și de ce, în podcastul Mind Architect.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *