Matei Bumbuț

17 ani, fotograf, actor și muzician, București.

Dacă ar fi să aleagă ce îl definește cel mai bine dintre teatru, muzică și fotografie, Matei ar alege din nou muzica, la fel ca atunci când avea 12 ani. Cu toate că a primit prima chitară clasică în clasa a III-a, nu a folosit-o foarte mult atunci, doar cât să zdrăngăne puțin din Andri Popa. A reînceput să cânte după patru ani, în clasa a VII-a, când învăța singur din lecțiile pe care le găsea pe internet. Își alegea melodiile preferate, apoi le căuta notele și cum trebuie să-și miște degetele și le interpreta singur la el în cameră. Pe parcurs și-a dat seama că vrea să facă și altceva, dincolo de a copia ce cântă ceilalți și, după prima lună de cântat la chitară, a început să compună bucăți de melodii, după ureche, pentru că nu știa foarte bine gamele.

În paralel, la 14 ani, a dat audiție pentru trupa de teatru Brainstorming. Era în clasa a IX-a și simțea că are nevoie de un grup din care să facă parte pentru că abia se despărțise de prietenii din generală. În prima zi în trupă i-a fost foarte greu, vorbea doar atunci când era întrebat și era mai mult absent. „Ceilalți mergeau în pauze la țigară, eu nu fumam, și cu toate că puteam merge să stau cu ei, am ales să stau pe bancă și să mănânc biscuiți.”

A spart bariera asta de comunicare odată cu festivalurile în care mergeau. În primul lui an ca actor la Brainstorming a fost la festivalurile din Suceava, Bacău și Alexandria. „Nu făceam teatru ca să devin extrovertit, ci ca să fac parte din acel grup, să fiu ca ei.” În primele festivaluri a jucat în Steaua Polară, care a prins bine la public și pe care l-au jucat de opt ori în total, și în Micul Prinț.

Odată cu teatrul și festivalurile, Matei a descoperit și fotografia. A început să-și fotografieze colegii în timpul festivalurilor, pentru că simțea că pozele oficiale nu-i surprindeau în totalitate. „La început era un mecanism de apărare pentru că nu eram integrat complet și am descoperit fotografia: oamenii știau că fac asta și începeau să se gândească la mine când venea vorba de poze.” Și-a surprins colegii în timp ce dormeau și purtau ochelari de soare sau în timp ce prieteni foarte buni făceau wrestling în pat.

În viitor, Matei își dorește să dea la imagine de film la UNATC și vrea ca până la finalul anului să-și compună primul album de muzică pentru că domeniile astea îi dau „o oarecare putere”. „Iar oamenilor le plac alți oameni care știu ce fac, sunt hotărâți și își dau silința în lucrurile care contează pentru ei.”

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *